Mi-au fost cuvintele straine. Au alergat departe de mine. S-au destramat pe cer ori s-au ascuns in raze de soare. M-am destramat si eu si m-am recompus mai apoi. Din visuri soptite incet spre inalt si implinite, din intamplari frumoase si amintiri adunate pentru retraire, lacrimi si zambete, teama si speranta, si certitudinea Iubirii. Am visat si am sperat. Am ajuns in locuri mult dorite si pline de Sfintenie si pace. Locuri in care timpul ingheata, rautatea dispare si Divinitatea te invaluie. In care ai impresia ca nu poate fi decat senin.
M-am reincarcat cu bine si sperante, am scuturat de pe sufletul meu praful unei ierni agitate si al unei primaveri mai calme si am pus in locul lui Credinta Rugii Implinite. Am inghenucheat si m-am ridicat, m-am sfarmat si am fost ajutata sa ma recladesc, am trait agonie si extaz. Desenam cerc in jurul meu , un cerc protector. Un cerc de senin, de priviri ce nu purtau in ele decat Iubire si Speranta. Si tot ce era rau disparea. Dar mai apoi , l-am deschis putin pentru a prini si oamenii dragi in el. E un cerc al Binelui, al Daruirii si al Seninului. Si daca uneori vor aparea nori amenintatori vom impreuna mainile si vom privi spre Cer, spre coltul nostru de Rai, rugandu-l pe Tati sa readuca soarele, neuitand sa nu inchidem cercul, ci intotdeauna sa mai primi pe cineva in el. Sa se fi reintors cuvintele la mine, oare.? Sa fi pasit ele inapoi in cercul inimii mele? Doar voi puteti a-mi spune. E un cerc cu sclipiri de vara tarzie. Pentru alte scrieri , mai reusite, va invit sa vizitati tabelul Psi.
Si nu uitati sa nu inchideti cercul.