Azi păşim pe un drum de reînnoire. Reînnoirea minţii, sufletului. Azi avem nevoie, poate, de un bypass al iubirii şi dăruirii. De un depărtător de coaste şi de un chirurg care să operereze pe acea coardă.
Să cureţe de scamele sentimentelor vechi şi, uneori, devenite resentimente, acea parte a inimii care iubeşte şi care, tot uneori, este sufocată de prea mult fum cu iz de realitate impusă.
Sufocată fiind, inima bate cu încăpăţânare în aşteptarea momentului în care vom recurge la acel instrument care poate depărta coastele şi ajunge direct la ea. Sa o revitalizeze.  Căci de multe ori rugăciunea este ca un depărtător de coaste care permite Chirurgului să ajunga la ea şi să o vindece .
Uneori inima e supusa multor încercări şi am vrea, poate, să o facem mai imună la toate. Dar ce facem cu sufletul? El nu poate şi nu vrea să fie imun. El e creat pentru a simţi, a iubi, a dărui, iar atunci când întâlnim obstacole şi am vrea să ne  folosim de acel depărtător, faptic, sufletul ne trimite înspre depărtătorul Divin. Şi ne readucem aminte rugăciunea. In momentul acela, ne reîndreptăm către reconstruirea noastră.  Scamele, deşi uneori se încăpăţânează să mai rămână agăţate, până la urmă vor cădea, căci sufletul a acceptat intervenţia Chirurgului cu al Său depărtător. Din acel moment, ne dăruim nouă înşine acel cadou al omeniei, dăruind şi celorlalţi fărîme din suflet. Pentru suflet.
Şi bypassul pe coarda iubirii şi dăruirii redevine posibil.
Acest text participă la psiluneala clubului  psi