Rar am auzit vreun om care, dacă a mâncat o dată mâncare chinezească, să nu fi rămas îndrăgostit pe vecie. Brusc, dispar multe, dispare frica de calorii, de prăjit, de combinaţii; toţi se aşteaptă să primească un nou experiment culinar. Și eu cred că se porneşte din start cu un mare plus.
Din 10 oameni, 8 comandă des preparate asiatice; 6 ştiu exact ce vor, 4 cunosc mult prea mult despre sosuri – soia, peşte, stridie, condimente, care cu cinci miresme, care trei; 2 deja sunt abonaţi la canale de youtube unde se chinuie să învețe ceva rețete, iar unul, cu siguranță, e cel care ştie unde găsim cea mai bună mâncare chinezească, cea mai bine executată, cea mai rapidă livrare, și, eventual, cea mai nouă promoție. Bonus, vine și cu vreo trei bancuri și cinci legende despre ingrediente, spre deliciul celor care habar nu au dacă nu cumva „urechi de lemn” e doar vreo găselniță să ți se atragă atenția asupra preparatului, căci, să fim serioși, cine ar ști că „urechea asta de lemn” are de a face cu partea comestibilă și atât de savuroasă a unei ciuperci chinezești, cum aveam să aflu și eu.
Dar, cum fac parte dintre norocoși, am și eu acel „unu” îndrăgostit de „chinezi și mâncarea lor”, în așa hal, încât atunci când a fost plecată în Italia, pentru vreo lună, la întoarcere acasă, la capitolul gastronomic tot de mâncarea chinezească mi-a vorbit ca fiind cea mai bună, și nu de cea italienească, cum era de așteptat. Ana mea e super informată, numai că, de 10 ani, de când e în Bucureşti, a devenit expertă căci e client fidel celor de la Wu Xing şi asta s-a văzut şi acum o săptămână, când noi ne-am decis să îi facem o vizită.
Anunţată fiind din timp, Ana ne aştepta cu bucurie şi cu un zâmbet ştrengăresc pe buze. Era clar că ne pregătise o surpriză culinară. Cunoscându-o, eram sigură că avea legătură cu mâncarea chinezească şi mă cam temeam să o întreb, de frică să nu sperie grupul și așa obosit de pe drum, căci distanța Sibiu-București, nu e de ici-colea. Dar am făcut-o. Când a început să ne spună, cu entuziasm, despre toate felurile de mâncare comandate, de la furnici în copac, până la urechi de lemn, (vă puteţi imagina feţele noastre), am înţeles acel zâmbet dar și de ce e fan, căci nu contenea să ne explice tot felul de amănunte. Deja în capul meu erau tot felul de scenarii, dar mi-am zis că nu o fi chiar aşa de „altfel” pe cât păreau la prima auzire, cu toate că nu prea îmi puteam opri imaginaţia să se cam joace.
– Ana, și totuși ce mâncăm, sper că ai comandat și orez cu ou, preferatul meu? Întrebă cineva, mai curajos, din grup.
– Ei, și dacă n-aș ști eu, cu siguranță WU XING ȘTIE! Răspunse ea încercând să ne capteze atenția. Și vă mai spun că dacă folosiți parola aveți discount de 10% la preparatele lor, dar bineînțeles dacă nu fac parte din alte promoție dar și că e valabilă până în 31 decembrie, așa că rețineți expresia, da?
Ascultând poveştile din jurul meu am simţit o uşoară moleşeală, am închis ochii şi am simțit cum de pe canapeaua Anei am ajuns într-un loc care mă ducea cu gândul la China, doar privind la ce era în jur – legume, fructe, condimente, arome, bețigașe, cutii, orez.
M-am uitat, nedumerită, încercând să îmi dau seama unde sunt, dar am văzut un domn ce părea că ascultă ceva. M-am îndreptat spre el, dornică să aflu mai multe, dar când să spun ceva mi-a făcut semn să nu vorbesc şi mi-a arătat ceva ce semăna a un afiș. Era scris mare:„ Aici nu se vorbeşte, doar se ascultă!”
“Ei na, dacă-i musai cu plăcere!” Am gândit eu, pe când el doar îmi făcea semn să închid ochii și să nu cumva să scot o vorbă, si cu teamă am făcut-o și pe asta.
Liniştea din jur s-a estompat, ușor, iar eu am auzit un freamăt ce părea că vine de undeva de departe, dar suna în mintea mea ca o discuție importantă pe care nu trebuia să o ratez:
– De ce, noi, pacheţelele de primăvară, suntem asociate cu reînnoirea? Ce ne face aşa de speciale? “
– Dragile mele, surate, a spus un pacheţel mai arătos, primăvara totul renaşte, e ca o revenire la viaţă a naturii. Oamenii celebrează noul, lasă în urmă vechiul. Noi, reprezentăm noul, prin prospeţimea ce o emanăm. Omul vrea să adulmece spre viitor, spre o lume armonioasă, spre gustul savuros, iar noi putem să sugerăm asta, perfect!
– Cum aşa?
– Oamenii spun că fiecare legumă are o semnificaţie şi că poartă în ea înţelesuri ştiute din vremuri arhaice. Se crede că atunci când sunt combinate mai multe legume la un loc sunt ca o familie armonioasă care se completează reciproc, rămânând fiecare cu personalitatea lui, dar parte a unui întreg. Aşa cum suntem noi, indiferent dacă vorbim despre morcov, ceapă sau varză, împreună suntem un tot armonios, dar nu ne pierdem din personalitate. Ceapa, cea de obicei iute, se îndulceşte puţin pentru a desfăta simţurile, ea reprezentând inteligenţa. Morcovul rămâne dulce ca norocul – al cărui simbol este – iar varza îşi păstrează aroma ei aparte, aducând sănătate. Toate sunt atinse de iuţeala piperului şi de gustul inconfundabil al sosului de soia, (plantă sacră în antichitate în China), iar pe oameni îi poartă cu gândul la vioiciunea primăverii. Toate, mai apoi, împreună cu carnea, suntem rulate în foi de fidea de soia şi rumenite până ajungem la culoarea soarelui, aurie. Suntem crocante la exterior şi fragede în interior, ca o zi de primăvară care lasă în urmă iarna și strălucește în soare. Iar dacă cel care ne adună ȘTIE tainele acestor împreunări vom fi mereu speciale, și ne vor dori iar și iar, ca într-o înnoire. E clar? Oamenii ne vor privi ca pe un simbol al sănătăţii şi fericirii. Cine ne gustă va fi mereu uimit de prospeţimea noastră şi va simţi grija cu care suntem preparate. Vom fi așezate în cutii vrăjite și vom fi dăruite! Eu sunt mândru, însă, să fiu un rulou de la WU XING căci ei chiar au descifrat toate aceste lucruri și le-au adus de aici, din China, până în locuri simple, în familii puternice, la fel ca ingredientele noastre. Acum ar fi cazul să rupem vraja și să demonstrăm toate acestea!”
Când am deschis ochii, freamătul s-a stins şi vocea Anei m-a readus în lumea noastră.
– Hai, somnoroaso, că a venit mâncarea!
– Eu vreau pacheţele de primăvară, i-am spus încă buimăcită de vis și căutând cu ochii și simțurile cutia „vorbitoare”.
Când am gustat, am auzit niște şoapte care îmi picurau în suflet un mesaj: „Sănătate, fericire şi armonie familială. E tot ce contează. Priveşte, simte cu atenţie şi ascultă ce îţi spune mâncarea!”
Acum, o înţelegeam pe Ana. Data viitoare voi încerca salata cu urechi de lemn, poate chiar acolo la Mega Mall-ul din Pantelimon, unde au restaurantul, deși cu ce sistem de livrare au pentru fiecare colț de București, sigur, voi afla o altă poveste fascinantă, tot de pe canapea.
O masă cu cei dragi, nu înseamnă doar mâncare pur şi simplu. Indiferent că e supă, aperitiv sau sos, mâncarea spune poveşti, legende, (iar cea gătită de bucătarul Tushin, de la Wu Xing, asta face), poartă în ea fărâme de suflet şi ne poate alina, mângâia sau reuni, oricât de departe am fi, iar dacă aromele sunt atât de exotice și deosebite să nu uităm că le merităm, căci viața e un spectacol iar surprizele plăcute sunt posibile doar dacă rostești parola potrivită. Să nu ziceți că nu v-am spus: Wu Xing știe!
Articol scris pentru Superblog 2016.
Comments