Cine suntem când nu ne vede nimeni?

Cine sunt când nu mă vede nimeni?

Fiecare zi e o rutina care ne poate eroda suficient de mult încât să ne îndaparteze de cine suntem.Stau și eu și ma întreb dincolo de ale zilei întâmplari cine sunt când nu ma vede nimeni?De fapt cine sunt când seara acoperă protector ziua și cumva se întâmplă ca în ciuda zgomotului ce persista în jur rămân eu cu cu mine acolo în interiorul meu.Sunt omul întrebărilor, uneori retorice, alteori cu un răspuns fie ferm, fie deschis,care ma face sa caut mai mult în mine, în viata, în oameni. Încă mai am încredere în oameni și cuvinte. Sunt visătoarea ce spera ca visurile prind aripi și mai speră că va fi totul okSunt copila ce rade cu pofta și lacrimă o ascunde în fald de gând pentru a o elibera când nu e nimeni în jur.

Trăiesc cu mâine va fi mai bine în gând. Când nu ma vede nimeni oftez a dor de oameni dragi, dor de senin și chiar de mine.Când nu ma vede nimeni plamadesc visuri, caut și dau iubire, încerc sa alung norii vieții prin descântec muiat în zâmbet inrourat. Îmi las cuvintele să se înațe către Cer cu tot ce au în ele. Le las să strige, să cânte, să plângă, să rîdă, să fie ele cu totul lor.

Sunt zile în care e furtună în suflet dar undeva rămâne un colt de soare. Și mă agat de el urcând pe curcubeu.Sunt Lali, pur și simplu un om.

Cine suntem când nu ne vede nimeni?

Ne trezim dimineața cu o agendă plină. Mailuri, telefoane, tarife de transport, depozite, clienți, termene. Poate reușim o cafea caldă. Poate. Însă adevărata întrebare nu e „ce urmează azi?”, ci cine suntem în liniștea dintre două taskuri?

Sunt Paul. Mă știu toți ca om de acțiune în logistică, ca omul care găsește o soluție indiferent de fus orar. Dar când nu mă vede nimeni, sunt altfel. Sunt tatăl Paulei Alexandra, care mă întreabă seara de ce avioanele de marfă zboară așa de sus. Sunt omul care se oprește în mijlocul unei zile aglomerate să scrie un gând pe hârtie, doar pentru că simte că trebuie să-l aștearnă. Sunt omul care încă se bucură ca un copil când îi vine o idee nouă de business, chiar dacă e deja a 10-a pe ziua respectivă.

Când nu mă vede nimeni, nu mai sunt „freight forwarding”. Nu sunt „contul clientului” sau „deadline-ul săptămânii”. Sunt doar… eu. Cu întrebările mele, cu gândurile mele, cu momentele de sinceritate pe care nu le pun în PowerPoint, ci le păstrez pentru mine.

Cred că adevărata noastră valoare nu se măsoară în ce spun ceilalți despre noi, ci în ce facem atunci când nimeni nu ne aplaudă. Când nu e nimeni să vadă că ai ales să fii corect. Că ai ales să ajuți. Că ai făcut un gest mic, dar curat.

Acolo, în acele momente, se vede caracterul. Se vede omul. Se vede adevărul.

Și poate, dacă învățăm să fim oameni buni chiar și când nu ne privește nimeni, devenim un pic mai buni și atunci când ne vede toată lumea.

Aceștia suntem noi, atunci când nu ne vede nimeni,când ne întâlnim cu propiile suflete și cu viata, fără lucruri de îndeplinit, fără termene limita. Am fost învățați să dăruim, să iubim sincer, să fim pur și simplu oameni.