Merci, madame, merci Answear

Timpul a trecut pe nesimţite în acea zi. Se apropia ora întâlnirii cu Andrei. Ne  reîntâlnisem întâmplător, după ani de zile. Venise să îşi rezolve ceva la banca unde lucram.

Când a intrat pe uşă şi s-a îndreptat spre biroul meu,  am avut  impresia că sunt din nou o liceană îndrăgostită.

Am spus aproape imperceptibil:

–  Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?

M-a privit, apoi am văzut pe chipul lui uimirea.

–  Nu pot să cred! Lorelay, tu eşti? Câţi ani au trecut?

–  Eee, cine îi mai numără?

–  Ai dreptate!  Timpul nu a  lăsat nici o urmă pe chipul tău. Arăţi foarte bine, mai ales că, ţi-ai schimbat stilul vestimentar.

–  Nu pot să cred că îţi aduci aminte! De fapt, la ce stil aveam, sigur nu mă puteai uita! i-am spus râzând.

–  Eee, hai că nu era chiar aşa rău! Doar un mic amalgam de culori, de materiale. Dar, uită-te la tine acum! Eşti total diferită.

Purtam o ţinută  all black business casual, „Silvian Heach”, la care am adăugat o pereche de pantofi  „Simple” cumpărate  de pe „answear.ro”.

–  Ce zici, ieşim la o cafea, după masă să mai povestim? Poate aflu secretul tău!  Sigur, există un vinovat pentru schimbarea asta!

–  Bine, dar vinovatul rămâne aşa cum ai zis: TOP SECRET!

–  Ne vedem la 5!

Am venit acasă într-un suflet. M-am îndreptat spre dressing, l-am deschis şi am rămas pentru câteva minute pe gânduri. Aveam chef să mă joc de-a “modista”, deşi nu îmi era deloc simplu.

De ceva vreme, devenisem fan Answear, aşa că aveam în garderobă haine de tot felul, de la bluze, jeanşi, cardigane, până la fuste, rochii, salopete, pălării şi mănuşi.  Pentru mine, Answear- semăna cu un mall enorm al fashion-ului.   Odată ce intram pe pagina lor, îmi era aproape imposibil să nu mai cumpăr ceva, dintr-un cumul de motive, preţuri bune, o mulţime de branduri (Levi’s, Diesel, Silvian Heach, Medicine, Gino Rossi, etc) şi calitatea ieproşabilă.

Gândul mi-a zburat la perioada, când, mică fiind, mă așezam lângă mama și o priveam cum se “ferchezuia” înainte de a pleca undeva. Era un mic spectacol de modă. De-abia așteptam să am cale liberă spre dulapul magic, cel care credeam eu că are o ușă secretă ce ducea spre o casă de modă, şi începeam a mă juca cu pantofii cu toc înalt  și rochiile mamei.

Îmi era greu să mă decid, mai ales că nu voiam nici să epatez din dorinţa de a place.  După ce am probat diferite combinaţii de fuste cu bluze, m-am decis să port ceea ce mă reprezintă şi anume, ceva casual dar cu o notă de eleganţă. Piesele de rezistenţă din garderoba mea sunt jeanşi Levi’ s în diferite nuanţe pe care îi combin cu cămăşi, bluze sau cardigane Medicine. şi, în funcţie de locul unde merg, port fie pantofi sport, fie pantofi cu toc Gino Rossi.

Aşa că m-am hotărât asupra unei ţinute lejere.

M-am aşezat în faţa oglinzii pentru ultimele retuşuri şi de acolo mi-a zâmbit ștrengăreşte chipul unei femei elegante ce  părea a spune: “Ăsta da progres, fată dragă!” Mi-au trecut prin faţa ochilor anii  liceului.

A fost perioada rebelă, în care voiam să ies în evidență și atunci căutam haine care să fie ca o declarație de independență. Sinceră să fiu, nu prea eram mare expertă în combinații fericite, din contră, cred că dacă existau pe atunci emisiuni de modă, primeam cu siguranță titlul de Regina Dezastrelor sau Domnișoara Indigo.

Asta, până într-o zi, când am văzut, în curtea liceului, o doamnă care  mi se părea că era venită direct de pe podiumul de modă de la Paris.

Era  o zi de martie, ploua infernal, exact ca în versurile Nichitei Stănescu, iar ea purta o pelerină de ploaie, galbenă ca soarele și o pereche de cizme de cauciuc.

Am intrat în clasă cu gândul la acea ținută. Ușa s-a deschis și a intrat doamna cu pelerina. Era profesoara noastră de franceză. Pelerina de ploaie dispăruse, la fel și cizmele de cauciuc, care, sinceră să fiu, nu aveau nimic de a face cu cele pe care le știam eu. Erau elegante, șic.

Profa purta o bluză pe gât, roșie cambrată, împreună cu o fustă neagră, dreaptă, ce se așezau perfect pe corpul ei. Cizmele de cauciuc, de un verde profund, au fost înlocuite de o pereche de pantofi negri cu toc cui.  Toată ținuta aducea cu ea farmecul plimbărilor pe malul Senei, în sunet de flașnetă.

De atunci, orele de franceză au devenit favoritele mele.  În fiecare zi, doamna  mă surprindea cu  rochii simple, accesorizate cu o curea  ce avea o cataramă mare sau cu o pereche de pantaloni la care alătura un taior cambrat pe reverul căruia punea o floare, ca unic accesoriu, ce mă ducea cu gândul la Edith Piaf.

Mi  se părea că orice purta ea era perfect şi spunea o poveste. Am început să aştept cu nerăbdare ora de franceză. Mă jucam de-a ghicitul. Ce va purta  oare  în ziua următoare?

De fiecare dată mă uimea. Am observat că atuurile ei erau eleganţa, şicul. Reuşea să scoată din banal orice ţinută printr-un accesoriu elegant sau un taior cambrat colorat.

Asta cred că a fost prima lecţie. Să nu mă tem de culori, dar să le folosesc cu măsură, într-un echilibru aproape de perfecţiune.

Atunci a început transformarea stilului meu. Învăţam, în fiecare zi, câte ceva.

În seara balului bobocilor a făcut furori cu o rochie neagră simplă accesorizată doar cu o pereche de mănuşi lungi, negre din mătase. Aveam impresia că e Audrey Hepburn. Atunci mi-am dat seama că simplitatea nu înseamnă banal.

Prima rochie pe care am cumpărat-o a fost una simplă, neagră. 

La un moment dat, văzând că sunt atât de interesată de ţinutele ei, mi-a propus să povestim despre stil, după ore.

„Draga mea,  hainele sunt de fapt artificii semiotice, cu alte cuvinte mecanisme de comunicare, după cum spunea Umberto Eco.  Prin ele îţi  comunici starea interioară. Stilul vestimentar aparţine fiecăruia, dar totul trebuie făcut cu bun simţ şi bun gust.”

Îmi spunea că degeaba ai haine fine, dacă nu ai şi fineţe interioară. „A avea stil înseamnă mai mult decât a te îmbrăca corect. Trebuie să ai şi o postură corectă, dar mai ales să ai o atitudine plăcută, cu gesturi feminine“, mi-a spus ea.

“O femeie trebuie să îşi păstreze feminitatea  chiar şi atunci când e îmbrăcată în ceva comod, simplu. O pereche de pantaloni, nu trebuie să îţi anuleze feminitatea. Întotdeauna poartă o bluză sau o cămaşă dintr-un material mai elegant şi toată ţinuta va avea un aer şic. Şi nu uita pantofii cu toc. Sunt cei mai versatili.”

Am întrebat-o la ce casă de modă e abonată. M-a privit pe sub ochelarii cu ramă aurie cu un zâmbet enigmatic şi a tăcut.

În timp ce mă aranjam  în oglindă şi mă lăsam purtată de amintiri, mi-am dat seama  că noi aveam, atunci, propriul nostru Answear, profa de franceză,  şi că dacă ei ar fi existat atunci, profa noastră era imaginea perfectă pentru orice ţinută de acolo, fie că era sport, casual, office sau elegantă.

Acum, femeie matură, redescopăr în stilul meu influența doamnei de franceză, Nu mai am stilul sport haotic, ci unul casual elegant.

Îmi e foarte ușor să fiu așa cum zicea profesoara mea, cu bun simț și bun gust, atunci când îi am alături pe cei de la Answear, care sunt pentru mine ca un ținut farmecat, în  care mă simt ca o prințesă ce nu se poate hotărî ce rochie să ia sau  ca o femeie ce nu și-a pierdut bucuria tinereții și  alege o ținută colorată cu care să însenineze și cea mai ploioasă zi.

De ce ?

Pentru că la Answear calitatea primează. 

Mi-am prins  floarea în păr, m-am uitat încă odată în oglindă, am zâmbit şi am şoptit:  “Merci, madame, merci, Answear!”

Acest articol a fost scris pentru Superblog2016.

#pantofi #ținute #stil #colecții #piesevestimentare #superblog #Answer