top of page
  • Poza scriitoruluiLaura

Inter arma silent musae

E o zi ploioasă. O zi în care muzele ar trebui să se refugieze în condei. Omul, care se joacă cu vorbele, se aşeză în faţa unei coli albe căutând cu mintea muza. Brusc, gândul îi fuge la cuvânt şi puterea sa. “Cuvântul trebuie să zidească”, asta îşi repeta, mereu,  atunci când se lăsa purtat în dansul lor. Părintele Arsenie Boca spuse, la un moment dat, că orice cuvânt e viu atunci când e spus cu blândeţe şi înţelepciune. E precum picurii de ploaie, care hrănesc pământul şi îl fac roditor. Dar atunci când e spus dur şi în impulsuri de orgoliu devine ca o furtună care distruge. Cu aceste gânduri invoca muzele. Doar că, liniştea era atât de profundă încat avea impresia ca e în pustiu. Era prima data când muzele tăceau. Mirarea îi era profundă. Se întreba daca a greşit cu ceva. Pentru o clipă s-a simţit abandonat, pustiit. S-a retras în colţul lui de seninătate, sperând că acolo va fi mai bine. Era colţul în care zumzetul lumii devenea mut.  Acum, în schimb, zumzetul era mult prea puternic şi purta în el mult gri. O lacrimă se prelinse uşor pe obrazul său, căci acum îşi dădea seama că ceea ce îi era foarte drag, cuvântul, a devenit ecou sălbatic ce poartă-n el, triumfător şi nefiresc, furtuna. Muzele s-au retras îndurerate şi speriate din calea acestei dezlănţuiri. Au fugit chiar şi de el, cel care folosea cuvintele, cu drag şi atenţie, pentru a zidi, a bucura şi a însenina cu el, chiar şi o zi ploioasă. L-au exilat pentru o vreme. Muzele au ales să vorbească în şoaptă. Dar şoapta era atât de stinsă încât păreau că tac. Căci atunci când e război muzele tac sau sufletele devin surde. Omul care se juca prin cuvinte se ridică din colţul său de linişte şi se întoarse la coala albă, unde a aşternut aceste gânduri şi,  imediat, a promis muzelor tăcute că ale sale cuvinte vor fi purtătoare de frumos şi senin. Şi vor învinge paşnic prin gând bun. Iar mai apoi,  se vor auzi, căci oameni buni sunt la tot pasul şi simt vibraţia benefică a cuvintelor frumoase. Eu îi văd, aud, îi simt, îi ştiu.  Voi? Acest text participă la psiluneala clubului psi.
4 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Eu, intr-o zi de luni.

Sunt parte din povestea ce se scrie fila cu fila indiferent de zi. Norii se aseaza cateodata grei peste ceea ce sufletul viseaza si griul lor intuneca seninul pe care il caut, il vreau, il necesit.  S

Cadoul

Cat de senin e cerul. Cat e de albastru.  Cata culoare in frunze. Ce spectacol.  Cata gingasie in florile toamnei. Mai ales in movul discret al branduselor. Ce poveste soptita usor de adierea vantului

bottom of page