Sunt clipe in care aluneci dintr-un azi mult prea grabit sprea a fi ieri, inspre un maine ce intr-o clipita va fi azi. O faci sperand ca minutele, orele din acel maine relativ nu iti vor mai fi atat de acre . Atunci, corzile sufletului tau canta o melodie ce lumineaza totul in jur. E melodia pe care mai tarziu, in momente de cadere, de deziluzie sau neputinta , al tau suflet arhivar,o va recanta pe unde radio doar de tine stiute.
Caci sufletul e cel care aduna tot ce e bun si ce e rau. Visuri, sperante, dezamagiri, infrangeri, vorbe spuse cu ton de om infailibil, sau cele soptite timid. E cea mai uriasa biblioteca senzoriala.
Avem momente in care am vrea sa ne luam de pe inima si din memorie acele clipe in care a plouat in noi si am mirosit a toamna plumburie. Si incercam sa le scuturam ,sa lasam speranta sa ne ajute sa le vanturam. Ca sa ramna doar frumosul si seninul primei clipe.
Sufletul stie asta . Pentru ca el e acea stinghie ce sprijina fruntea omului de Cer. E legatura noastra intre Pamant si Cer. Pentru a ne proteja, al nostru suflet arhivar, ascunde tot ce e mai innourat in noi intr-un colt …intocmai cum un copil isi ascunde comoara intr-o cutiuta pusa intr-un sant. Care mai apoi va deveni studiul unui calator ce o va descoperi.
La intrare in aceasta biblioteca uriasa de visuri, dorinte, credinte , sperante, amintiri, vorbe spuse sau doar ascunse intr-un raft, atarna o rama in care Arhivarul a scris cu litere mari: ” Pasiti cu grija in aceasta incapere. Dezbracati-va de rautate si lasati-va purtati de melodie intocmai ca papadiile aflte in zbor undeva pe o lunca varateca. Sa nu striviti corola acestui suflet”
Pasiti si inspre alte texte, ce au fost gazduite de Eddy. Veti descoperi alte universuri a celor 12 cuvinte..