Ziua isi arunca o ancora in noaptea care isi revarsa alene mantia peste coltul meu de univers. E ancora lui maine in ziua de azi.
Ne retragem din zumzetul lumii cu sufletul inca ager,dar ahtiat dupa o pala de aer curatat de plasa de ganduri si cuvinte de peste zi. Vrea sa nu mai fie nimeni marele absent din propria viata.
Caci da,avem timp de orice si de nimic. Suntem insiruiri de contraste si ne invartim in acelasi loc. Azi, maine sau ieri pare mai simplu a ne afilia la orice altceva decat proprile trairi, nevoi. Asa nu mai e nevoie sa ne privim cu adevarat.
Lipsim nemotivat in mod real din propria conjugare a lui a fi. Si un adevar aidoma de trist e ca lipsim si din viata celorlalti. Aruncam ancore intr-un fel ambigu inspre ei din farame de timp ramase. Prea ambigue pentru a ajuta si uneori prea putine,mult prea putine.
Ziua isi arunca o ancora in noaptea care isi revarsa alene mantia peste coltul meu de univers. E ancora lui maine in ziua de azi.
Text scris pentru duzina de cuvinte.