Adaposteste-ti sufletul nedumerit la umbra unui zambet. Asa il vei apara de gandul cel risipitor de clipe. Acolo, la umbra zambetului, va invata sa isi inmoaie faramele din fiecare zi in alb.
La ceas de seara,c
and poate griul il impresura, va arunca peste el gand muiat in alb si intr-un strop de iubire.
Va scrie ca intr-o carte cuvinte ce vor zbura ca o pasare spre ceilalti sau poate se vor revarsa intr-o cascada din suflet in suflet.
Uite asa in marea amurgului va aparea un luminis in care speranta, rabdarea si albul vor salaslui.
Cuvintele se vor aseaza atat de firesc si vor fi balsam. Ca o voce calda ce iti spune undeva in odaia de taina a sufletului “Te iubesc”
Alte texte gasiti in tabelul de pe blogul lui Eddie