Imi odihnesc privirea pe cer. Un cer de un senin profund ce te indeamna la visare chiar daca acum nu e nici o stea pe el, Â doar astrul Soare. Astrul responsabil cu energia. Cel putin pentru mine.
Si da , imi las sufletul sa ia o pana si sa scrie el. Azi e important el. Nu ce am in minte. Am avut o saptamana in care nu am avut poate starea sau poate timpul sa il ascult. Sa il las sa zburde asa , ca un copil ce sare vesel in jocul lui. Sau sa caute refugiu in ganduri bune ce se cos si devin o platosa cu care se apara. Gandurile bune ce intotdeauna  parau sagetile ce uneori erau trimise spre a rani , spre a secatui si a face ca acea coarda umana sa se atrofieze si acolo unde odata pompa speranta sa fie desert. Dar nu reusesc. Pentru ca  stiu  ca daca intind mana spre Tine si spre oameni dragi in mine va lumina mereu o Stea. Steaua ce mi-a fost daruita si pusa sa palpaie ca lumina intr-un felinar de veghe in partea stanga. In inima.
Pana ce a scris aceste randuri , am inmuiat-o in farama de suflet si nu in minte. Caci sufletul, inima sunt la fel de inteligente . Trebuie doar sa asurzim la zgomotul mintii si sa auzim muzica lor. Cuvinte ce ne sunt soptite suav, intocmai ca un cantec linistitor rostit de o mama ce isi stange copilul la sin.Â
Azi le ascult pe ele si imi las gandurile bune sa pluteasca pe vazduh si sa scrie clipe frumoase, pe care mai apoi sa le pun intr-o rama , acolo, in cutiuta de amintiri. Amintiri bune si de suflet.
Pentru texte scrise de oameni frumosi si posibil mult mai inspirati, va invit sa vizitati tabelul ce gazduieste  duzina de cuvinte.