Sunetul serilor de iulie – picurii de ploaie atingand pamantul. Repetitiv, calm ca o poveste soptita noua celor de aici, de undeva din stele sau poate e povestea fiecaruia dintre noi traita in colt de lume.
Alteori e repetitiv dar cu un tumult ce imi lasa impresia ca are imagazinat in el agitatia noastra, nemultumirile, clipele de furie. Se revarsa din Cer rapid, parca aratandu-ne intr-o oglinda cat se pierde din graba noastra spre un progres iluziorul. Sau poate fiecare picur ce cade grabit poarta secundele pe care le-am zorit sa treaca ca sa devenim oameni mari….
Nu va e dor de calmul verilor trecute cand luna era tainuitoarea soaptelor si viselor noastre, inmiresmate discret de parfumul reginei noptii?