O boare de vant pramaveratic sufla puful din fiecare papadie.  Asa cum fiecare zi ne poarta cu un pas mai departe de ieri si mai aproape de maine.  Un maine ce parca se apropie cu pasi prea repezi . Si ne sufla in  visele si sperantele  de ieri spre a face sa infloreasca si acel colt de suflet parasit poate prea des. Coltul de suflet ce tanjeste dupa o clipa de senin. Dupa un zambet.
Sunt zile in care un gest ne duce mai aproape de el si  parca se revarsa peste noi un potop ce plamadeste ceva aparte. Ceva frumos. Speranta.
Sub acest potop de Iubire avem puterea de a para presa ce strange sufletul in chingi si  ne impiedica sa respiram,ne impiedica sa fim noi cu fiecare por al nostru, ne inchide ca intr-un patrat ce ne poate deveni prizonierat de suflet.
Atunci, ceva din noi se revolta si cauta scaparea . Si scaparea e in iubire. In pasare si in a nu ne fi teama sa ne lasam iubiti. Sa acceptam ploaia si sa lasam coltul acela de suflet sa se curete si in ele sa cada picuri de frumos care sa se insiruie frumos ca intr-o pastaie ce mai apoi va rodi ceva placut pentru noi ca oameni.
Aceasta este duzina mea pentru jocul celor 12 cuvinte. Va invit sa cititi altele mai reusite in tabel la Eddy