Reactie

Din pacate zilele acestea o parte a celor care formmeazaa societatea moderna si-au dat examenul de incapacitate umana si emotionala. Asa cum spuneam si in articolul precedent traim intr-o lume avida de perfectiune. Perfectiune ghidata dupa niste standarde creionate subiectiv. Daca un om, nu se incadreaza in aceste standarde acceptate tacit si inoculate in mentalul marei majoritati a colectivitatii, atunci nu are ce cauta acolo. E privit,culmea si in era asta, de unii ca fiind ¨defect¨.Ceea ce e mai straniu si dureros strict din punctul meu de vedere, e ca unii oameni ai zileleor noastre, moderni zice-se, sunt mai putin toleranti decat generatia comunista.  Repet, din punctul meu de vedere.

A avea o nevoie speciala, de orice tip ar fi ea, nu e un stigmat. Sau nu ar trebui sa fie. Si totusi sunt oameni care asa considera. Si care emit pareri de genul ca e doar chin si pentru parinti si pentru copil si ca ar fi trebuit fie facut un avort fie abandonat undeva.

Ma intreb daca cei care au spus asta despre un copil special, au stat vreodata ,macar pentru o secunda, sa isi imagineze cum ar fi ,daca cineva le-ar spune asta lor sau celor dragi lor.? Cred ca nu. In epoca asta in care totul se inlocuieste, se pare ca pentru unii indivizi si copii intra tot in aceasta cateogorie.  Nu e asa.

Viata e un dar pe care tu ca om nu ai dreptul si nu poti sa il arunci la gunoi ca pe un aparat stricat. Nu poti refuza dreptul unui om, copil in speta, sa traiasca si sa se bucure de tot ce pe tine ca individ te bucura.

A fi un om special nu inseamna incapacitatea de a te bucura, de a visa, nu iti neaga dreptul la viata. Sunt oameni care au facut lucruri greu realizabile pentru un om perfect, in acceptiunea celor din jur. Si totusi, se judeca parintele care alege sa nu renunte la copilul cu dizabilitate. De ce? Nu stiu.

Decat sa fie condamnata, criticata decizia unei mame si a unui tata , mai bine cei care o fac si-ar lua un minut sa priveasca in jur. Sunt multumiti de ceea ce au? De ceea ce sunt? Sau si mai bine, i-as indemna sa incerce sa cunoasca un copil,adolescent sau adult care are ceva special. Si apoi sa emita pareri, judecati care dor. S-ar putea ca interactionand cu cel perceput ca ¨defect¨sa aiba o mare surpriza. Sa vada ca acea persoana, indiferent de  varsta, e capabila de iubire, de daruire, ca are capacitatea de a empatiza cu ceilalti la un nivel profund, ca ii plac cartile, ca stie sa se bucure de viata si ca pentru ea sau el dizabilitatea nu exista, a fost transformata in abilitate.

Eu, am fost o norocoasa. M-a ferit Dmnezeu de aceste episoade. Am cunoscut si cunosc oameni care niciodata nu m-au perceput ca pe cineva ¨defect¨. Ci ca pe cineva capabil de multe,  familia la fel . NU am fost, nu sunt marginalizata. Din contra .

Acest articol este o reactie  la modul de comenta , judeca a unei parti din societate, dupa ce o cantareata a spus ca a refuzat sa faca avort medicinal cand a aflat ca bebelusii ei aveau Sindromul Down.

Dragii mei prieteni, cei din real si virtual, cei care vizitati casuta cu farame din suflet, daca vreodata intamplarea va va scoate un individ de acest tip in fata , spuneti-i cum e cu adevarat o persoana speciala si daca aveti posibilitatea puneti-l fata in fata cu ea, el sau ei. Asa il veti ajuta sa scape de prejudecati ce il pun in postura de a nu isi putea  indrepta defectele sale care nu sunt asa de vizibile ca cele ale unei persoane speciale.