Am închis ochii şi m-am lăsat cuprinsă de căldura razelor de soare care îmi atingeau obrazul. M-ai atins uşor şi m-ai luat cu tine într-o lume altfel. Am urcat în caleaşcă cu un pas timid, dar, brusc, privind spre Cer, m-a cuprins un calm desăvârşit. Adierea vântului îmi aducea de departe mirosul sărat al oceanului şi ale sale vieţuitoare. M-am agăţat, apoi, de un nor şi te-am întrebat dacă toţi suntem croiţi pe acelaşi calapod? Tu m-ai privit cu înţelepciune şi mi-ai răspuns blând: “Pentru un părinte copiii sunt egali, orice ar fi!”
Am zâmbit calin, ca un copil care se joacă cu raze de soare. Am lăsat norul să plece mai departe şi m-am reîntors în caleaşca fermecată. Mi-am odihnit privirea în albastrul infinit al oceanului. Te-am căutat şi, găsindu-te, te-am întrebat: “Şi dacă copilul rătăceşte pierzându-se în întuneric?” Ţi-am auzit răspunsul şoptit pe o pală de vânt:”Ridică-ţi privirea şi uită-te atent în jur!”
Am ridicat ochii şi am strigat, bătând din palme: “Ai vărsat călimara pe cer!” Râdeai şi m-ai întrebat ce mai văd. “Ai plâns şi ţi s-au calcifiat lacrimile! Ca să nu fie prea trist le-ai luminat şi le-ai pus să străpungă întunericul ca sa se reîntoarcă copilul rătăcit?”, am răspuns ezitând uşor.
“Exact, vezi că nu e greu!”
“Dar , am continuat eu, când drumul e întortocheat, când nu e calibrat să ne fie curat şi continuu?”
“Ei, atunci întind în faţa lui o punte dreaptă, ca o filă netedă şi luminoasă, presată sub al meu calandru!”
Priveam mirată neştiind cum o fi puntea. A ştiut tot ce era în mintea mea şi a continuat : “Puntea e făcută cu iubire din iubire şi nu are cum să nu fie lină! Atunci când iubeşti şi primeşti Iubirea, nu te poţi rătăci!”
În momentul acela am simţit cum părinteşte îmi mângâi calota capului şi îmi dăruieşti Iubirea. Am deschis ochii şi am privit undeva, departe, primind în mine atingerea Ta, ce mă purtase dincolo de orice clipă din calendar.
Comentarios