-Ne conjugam viata la mai mult decat perfect, cand de fapt fiecare gand ne e un imperfect simplu. Visam la viitor tot mai mult decat perfect desi prezentul ne e un imperfect simplu. De ce? Pentru ca sufletul gandeste spre Inalt si o face in termeni de perfect. Noi, oamenii, avem insa alipit gandirii noastre subiective termenul de imperfect. La fel de subiectiv e si perfectul asa cum il vedem noi, cum il percepem, zise Medeea privindu-l pe Rafael ganditoare in timp ce el isi aseza "flaconul" asa cum numea in gluma tubul de proiect.
- Si de ce crezi ca suntem prinsi intre imperfect si perfect? o intreba el aranjand meticulos fiecare extract si schita din mapa.
- Nu stiu. Poate din cauza ca ne pierdem undeva in calatoria asta.
- Dupa cum inteleg eu, tu crezi ca omul e perfect la inceput si devine simplu imperfect in timp. De ce crezi ca se intampla asta?
Medeea cazu pe ganduri. Stia ca Rafael e un om profund. Tocmai de aceea ii placeau discutiile cu el. Acum a cam incuiat-o cu intrebarea asta. Si totusi avea dreptate. Omul e prins intre perfectul si imperfectul lui.
- Inteleapta mea tace? rase Rafael in timp ce lua pernita de langa ea si se azesa pe sofa.
-Tace si gandeste! zambi Medeea. Ai dreptate Rafael desi..... poate parea un pic prea abstract sau fortat.
-Tu ai pornit discutia, draga mea.
-Da si tu ai intrat in joc. Hai sa vedem cum continui tu ideea.
- Puma isi arata coltii? rase zgomotos Rafael.
- Omul atunci cand se naste si in primii ani din copilarie contine perfectul. Apoi crescand incepe sa contina si imperfectul. De ce?
- Pentru ca apare dependenta dragul meu?
Acum era randul lui Rafael sa o priveasca uimit si sa cada pe ganduri.
- Dependenta fata de ce?
- Cautam mereu sa fim pe placul celorlati, sa le obtinem aprecierea. Suntem acaparati de nevoia asta si devenim dependenti de fiecare gest care ne poate confirma ca suntem asa cum o cer ei.
- Sau cum ne inoculam noi ca ar vrea ei sa fim. E exact cum ziceai la un moment dat,relativ si subiectiv. Proiectam idealul nostru asupra celorlalti si suntem convinsi ca e perfectul, replica Rafael.
- Ia uite cine e inteleptul dintre noi doi, spuse Medeea jucandu-se cu o frunza de muscata pe jumatatea careia soarele desenase o dunga de lumina.
-De fapt stii ce cred eu acum? Ca fiecare zi, pe care tu stii ca eu o consider fila al unui jurnal numit viata, e o parte, un pas al unei calatorii spre acel perfect continut de fiecare, dar pierdut la un moment dat.
- Nu inteleg un lucru spuse Rafael. De ce spui ca e pierdut? Doar pentru ca a aparut la un moment dat imperfectul?
- Adica, tu vrei sa spui ca pot coexista, ca nu se anihileaza?intreba mirata Medeea. E ca si cum ai alatura sunetul de harpa unui harsit de ferestrau.
- Draga mea in viata totul coexista. Secretul e echilibrul. Chiar si un harsait de ferestru poate fi muzical daca e manevrat intr-un anume mod. Aici insa, ma gandesc ca tocmai acel imperfect continut sau inoculat fiecaruia dintre noi, actori pe Pamantul asta, poate fi determinant pentru perfectul ala de care zici tu.
Medeea tacu cateva minute. Nu isi puse problema asa niciodata. Privind spre fereastra spuse aprope soptit:
-Daca e constientizat.... daca ne recunoastem imperfectul nostru.
-Exact! Atunci ne revenim. Si putem sa ne dam seama daca si unde gresim. Din momentul acela reapare perfectul constientizat de data asta. Pentru ca in copilarie, la inceput il avem in noi fara insa a-l constientiza. E ca atunci cand cel aflat la carma unei nave e constient de capacitatea navei de a infrunta sau nu furtuna si o pune in capa.
- Perfectul e continut de imperfect si viceversa? intreba Medeea.
-Cam asa ceva. Si nu uita ca notiunea ta de imperfect nu e si a mea. Si cu siguranta nu e ceea ce vede Dumnezeu cand te priveste. Pentru El imperfectul simplu e mai mult decat perfect.
Medeea tacu. Seara invaluia orasul. O alta zi isi lasa mostenirea fiecaruia dintre oameni. Adormi cu gandul la cuvintele lui Rafael:"Pentru El imperfectul simplu e mai mult decat perfect."