Grădina

Paşii ne sunt purtaţi pe cărări vechi sau noi. Mergem temători, timizi la început. Apoi, din ce în ce mai încrezători.  Întâlnim în drumul nostru şi dulce, şi amar,  gingăşia trandafirului şi duritatea aparentă a cactusului.

Inima ne este plină de sentimente şi mintea de întrebări care îşi caută răspunsuri. Simţim cum, cu fiecare pas făcut pe poteca vieţii, creştem. Întocmai ca o floare.

Grădinarul nu este vizibil, dar e foarte prezent.  Ne aşează paşii întocmai ca rădăcina unei flori în pământ. Cu grijă. Apoi ne dă un strop din iubirea sa, să creştem şi să ne dezvoltăm armonios. Sunt clipe, însă, când floarea este, oarecum, sufocată. De spinii grijilor. Dar continuă să lupte pentru că  se ştie iubită. Şi îngrijită.

Grădinarul, cu mâna lui fermă şi privire blândă, smulge acei spini şi mângâie floarea cu căldura razelor de soare.

Iar bobocul creşte frumos şi devine cea mai frumoasă floare din Grădină, cu mireasma cea mai plăcută, deoarece emană la rându-i iubire din iubirea Grădinarului.

Lumea e o grădină. Iar floarea ceea mai frumoasă este Omul. În el a pus Grădinarul tot ce era mai bun. Să avem grijă  fiecare de suflet, ca să  rămânem cea mai frumoasă floare din Grădină.