Hristos a inviat!
Primavara asta pare a fi intr-un dans aproape continuu cu norii si ploaia. Asterne pe pamant picurii aducatori de viata si in jur liniste. O liniste adanca in care ne reconectam cu ce e ne drag. Avem timp sa stam cu cei dragi. Sa ne ascultam si in principal sa ne si auzim unii pe ceilalti. Sa ne simtim dincolo de sterotipuri si rutina gesturilor.
Acum, in linistea acestor zile de bucurie,putem face pasul catre innoire. Putem alege sa facem ceva nou si placut inimii conectata cu Tatal. Putem alege ca in aceasta calatorie , sa ne reconectam la ce e cu adevarat important. La puterea ce se revarsa din fapta, gandul bun si rugaciunea. La seninul din ochii copilariei ce ne priveste dintr-un ungher al inmii si ne indeamna sa ne readucem aminte cat de simplu ne era atunci sa comunicam,sa credem cu tot sufletul ca cerul e albastru, chiar daca apareau norii gri pe el. Nu eram suparati ca soarele se ascundea dupa nori un pic, ci radeam la gandul ca vom continua joca dupa…
Acum ne jucam altfel. Mult mai serios. Pentru ca am crescut si oamenii mari sunt seriosi. Pentru ca viata ne obliga sa fim asa. Locul de joaca s-a schimbat. Regulile nu mai sunt la fel. Acum suntem mai analitici. Mult prea analitici. Acum suferim mult mai mult la o vorba spusa decat o faceam in copilarie. Acum trecem cu greu peste. Pentru ca un cuvant are alta valoare si putere. Sau cel putin asa credem noi.Dar ma intreb si va intreb si pe voi : Chiar asa e? Oare e puterea si valoarea nu-i o dam noi prin reactia noastra?
Si totusi era frumos cand totul era simplu. Cand ,desi eram loviti sau ne loveam, dupa cazatura, ne priveam ranile, ne scuturam si intindeam mana ceiluilalt alergand mai departe cu zmeul in mana si cu vantul in par. Stiam parca ca zmeul acela nu trebuie sa isi intrerupa zborul.
Acum zmeul poate fi deghizat in visuri. Nu neaparat ale noastre , ci ale celorlalti. Visuri care isi intind aripile si care atunci cand dau de un obstacol au nevoie ca cineva sa le sufle in aripi. Cu un gest, un gand, un sfat , o vorba buna si o ruga visul poate sa isi continue zborul. Mana intinsa e un picur de lumina. Lumina ce o continem toti. Si care e tot ce ne trebuie sa continuam sa fiintam cu adevarat. Sufletul va rade cu inocenta acelei copilarii ce ne priveste cu ochii mari incarcati de amintiri si senin. Va sti si vom sti si noi atunci ca e atat de bine sa ai certitudinea ca e simplu sa te reconectezi cu ceea ce dariueste calm,senin si bucurie.
Suntem ceea ce daruim.
Ganduri venite pe furis inr-o dimineata de Paste. Sper sa le fi transmis asa cum trebuia.
Comentários