“Ploaia acestor zile avea gust de lacrima. Sarat. Se izbea violent de sol ca si cum socot eu vroia sa muste din el. Cu lacomie.
Asa cum tacerea din noi ne sfasaia partea stanga si rupea bucati de inima, pe care asa cum erau, scrijelite cu cuvinte nespuse,le facea sul si le ascundea ca un fur in scorbura stiuta numai de el. Apoi le scoatea cand aveam impresia ca nu mai era tacere. Si era siaj in noi iar. Ne aminteam de noi iar si iar. Sarabanda pe care o cantam durea. Avea prea mult dor in ea.
Ne-am cautat si printre lacrimi ne-am regasit. Iubirea ne e acum streasina si acoperamant ca un sal ce ne apara de ploaia din noi. . Luam bucatile din sul si le relipim prin iubire. Ne recitim din scoarte in scoarte cartile iubirii noastre. In tacerea vorbelor, dar cu muzica inimii ne recladim sufletele ce ne devin stative pe care se sprijina Cerul.
Acum noi muscam din iubire ca un copil ce mananca scovergi. Si sufletul ne infloreste si totul prinde viata langa noi. Inimile noastre redevin una . ”
Asa gandea un tanar indragostit cu ochii mari si luminosi in timp ce isi privea iubita ce ii zambea tainic.
Aceasta e cea de a doua duzina , pe care mi-au inspirat-o cuvintele jocului de sapatmana aceasta propuse de Carmen.
Pentru mai multe ganduri si creatii reusite va invit sa citit textele gazduite in tabel de catre Eddie