Deşi, câteodată, avem impresia că zilele trec peste noi  ca nişte buldozere care îşi lasă adânc înfipte urmele de cauciuc în acele mici buzunare ale inimi de un sângeriu profund, totuşi, mai regăsim în noi puterea de a le netezi cu zâmbete de un farmec inconfundabil, ce ne sunt dăruite de cei dragi. Zâmbete pe care le împletim în ghirlande şi le îngrijim ca pe nişte comori. Şi aşa reapare în noi puterea de a ne bucura de mirificul spectacol oferit de natură şi de tot ce e frumos. Ne revenim din acea încremenire cauzată de cotidian şi începem să ne lăsăm fermecaţi şi încântaţi de albul ca o picătură de lapte al unui ghiocel sau de trilul unei mierle, care, împreună cu ale ei surate, ne fac să ne eliberăm din ţesătura gândirilor, ce, uneori, seamăna cu împletitura de ochiuri ale ţesăturilor vechi. Să ne bucurăm de fiecare lucru frumos (chiar şi de un nor dantelat), să căutăm acel ceva, care să ne  facă să zâmbim şi să ne ajute să mergem mai departe.
Acest text participă la provocarea de weekend lansată de clubul cuvintelor.  Pentru mai multe texte intraţi în tabelul găzduit de psi.