În zorii primăverii, când natura îşi scutura giulgiul iernii, acest blog a primit căsuţă nouă. Fărîmele de suflet s-au adunat şi aici, gata sa fie purtate într-o nouă aventură. Cuvintele îşi porneau urzeala către sufletele celor care vizitau aceasta casuţă. Şi s-au tot ţesut ceva vorbe în războiul tastelor mele uneori neprietenoase, mai ales în zilele când muzele mă părăseau şăgalnic.
Doar că, de multe ori, viaţa poartă un altfel de război, unul tăcut, fără arme, iar vorbele mele, de mai sus, par doar un răsfăţ. Luptăm pentru ziua de mâine pentru a nu ne pierde în mulţime. Orgoliul e cel care, deseori, ne însoţeşte în această derulare a vieţii. Depinde de noi să nu îl lăsăm să ne conducă şi să transformăm acel impozant afet al tunurilor îndreptate spre noi, într-un mic colţ plin de pace, care, mai apoi, să ”contamineze” totul din jurul său.
Veţi spune ca sunt mult prea idealistă. E posibil sa aveţi dreptate, dar, sincer, decât un recviem continuu al societăţii, mai bine un marş al optimismului. Incompatibil cu realitatea? Nu, doar încă o cale de a încerca să schimb ceva.
Eu aleg să văd frumosul din oameni. Pentru că ştiu că există şi că toţi suntem frumoşi, dacă nu renunţăm la noi. Mă întorc să ţes cuvinte şi să aştern sub ochii voştri, curând, o broderie fină de frumuseţe pură. Frumuseţea vieţii.