Am avut o perioada ,acum ceva vreme, in care ma intrebam serios, daca sa mai scriu sau nu. O fi fost ceva in aer. Sau mai bine zis in mine. Simteam ca nu fac bine ceea ce fac. Ca sunt altii care intr-adevar au ce spune si mai ales cu ce.Cu talent, cu pricepere. Cu daruire.
Da imi lipsea si inca mai am perioade in care imi lipseste, increderea in ceea ce scriu. De multe ori am stat cu textele in fata si nu eram convinsa ca au ce cauta pe blog. Ca au macar un mesaj. Desi oameni ce imi sunt dragi imi spuneau ca au. Si o faceau obiectiv , pentru ca stiau ca amagirea nu isi avea rostul.
Apoi, de nu stiu unde, aparea cite un text minune. De fapt, cred ca stiu. Ma atingea Cineva acolo pe o farima de suflet si explozia venea. Acumulam trairi, cuvinte, idei, situatii si atunci cand venea atingerea le puneam pe fila blogului. Si im scriam , fara sa stiu, poate, cartea sufletului. Farama cu farama. Daruita si reprimita sub alta forma.
De o perioada scriu mai des. Nu atit cit ar trebui. Desi in scris nu stiu daca exista trebuie. Nu am pretentii ca as fi vreun talent. Departe de mine gindul. Dar am mai mult curaj. Si parca , o poarta noua s-a deschis. O poarta pe care am deschis-o tematoare.. Si cu un pic de ajutor. Venit si de la voi,cei care imi cititi faramele si m-ati incurajat.
Venit, de asemenea si de la o provocare lansata de cineva drag din familie. Poza si ceea ce iti inspira. Asta era provocarea. Si uite asa am descoperit o ca pot scrie mai mult. Si altfel. Altfel dar tot cu farame de suflet in fiecare postare…
Cit de mult conteaza un imbold. Si vorbele de incurajare, dar si criticile.
Voi scrie in continuare, cu voia Lui, cartea sufletului meu. Asa cum e el. Uneori vesel, alteori trist, mirat sau melancolic. Si poate voi indrazni sa visez la mai mult. Doar poate. Pana atunci, imi dau seama ca ma mai las prinsa in jocul cuvintelor … E placut. Desi sunt perioade in care apar indoileli.
Comments