De multe ori ne trezim puși față în față cu anumite cerințe și standarde care ne obligă să ne desprindem de noi înșine Și tot de atâtea ori le acceptăm fără să ne dăm seama că făcând asta ne uniformizăm, devenim din indivizi, parte a unei lumi de copii Da, am zis bine lumi de copii. De ce spun asta? Pentru că în momentul în care eul nu mai există și este acaparat de "voi, noi, ei" începem să ne comportăm la fel.Aș putea spune că singurul lucru care ne mai diferențiază puțin este ceea ce avem acasă, dar ceea ce contează cu adevărat, adică propria percepție asupra lumii și propria acțiune în anumite cazuri dispare.
Ce avem de făcut atunci când la un anumit nivel devenim conștienți că ne pierdem și că ne desprindem de noi înșine? Să încercăm să rupem legăturile induse prin diferite mijloace, cu acel model impus de către o societate departe de a fi perfectă dar care cere perfecțiunea; să știm că imperfectul există de fapt în fiecare Chiar și în cei care se consideră mai mult decât perfecți care se vor a fi modelul suprem. Între oameni, individualități nu există model suprem, cel puțin nu în viață Sfinții au fost și vor mai fi dar după ce vor fi trecut dincolo.
Cel mai mare deserviciu pe care cineva și- l poate face este a își nega imperfecțiunile,umanitatea și a crede că doar perfectul și mai mult decât perfectul locuiesc în el.
Dacă ne lăsăm atrași și prinși în capcana perfecțiunii ne pierdem nu doar de noi înșine ci ne desprindem de Divinul din noi, ne negămposibilitatea de a evolua de a crește perfecționa într un cuvânt a ne desăvârși. Căci din punctul meu de vedere a te perfecționa spre desăvârșire nu înseamnă a fi perfect. Cel putin nu perfectul trecut prin filtrul uman. Desavarsirea eu o văd ca pe o apropiere de potentialul maxim sufletesc, uman.
Așa că vă îndemn a căuta desăvârșirea si nu perfecțiunea. Ramâneți aproape de sine si de umanitatea din fiecare.