Suntem cuvinte. Cuvinte ce curg usor din suflet catre suflet. Mangaiem sau bicium cu ele. Caci asa sunt cuvintele. Dure sau blande. Iubire sau ura. Amagire spre visare sau impamantenirea in realitatea de zi cu zi, asa cum e ea. Mai senina sau mai bacoviana.
Putem darui cuiva prin cuvinte speranta,fericire. Fericirea ce construieste o dimensiune aparte. A unui suflet ce crede cu tarie in bine, in frumos, in oameni.
Cuvantul ne e legatura cu Cerul. Prin cuvant a fost creata lumea noastra. Cuvantul ne e ruga ridicata spre Cer. Uneori soptita , alteori vorbeste pentru noi gandul -cuvant atunci cand buzele ne sunt mute. Cand sufletul ne e prea plin si ele, cuvintele, nu isi gasesc drum spre a fi auzite si atunci zboara pe gand desprins din acel prea plin.
Construim punti intre suflete prin cuvinte. Oameni ce ne devin dragi in timp, apar in viata noastra si datorita cuvintelor. Cuvinte blande, care te ating ca aripa unui fluture aflat in zbor. O simfonie altfel.
Cuvintele sunt unelte sau arme?
Construiesc dar pot si distruge atat de usor. Pot lasa in urma lor rani invizibile ochiului dar vizibile sufletului. Raman infipte acolo undeva, atat de adanc incat cuvintele celui ce a fost lovit devin lacrimi care secatuiesc si apoi amutesc. Trebuie sa avem mare grija cum le folosim. Cum le insufletim, cata putere le dam. . La un moment dat ele pot fugi. Dispar.
Cand cuvintele tac,cand dispar, unde se duc oare?
Comments