Astern cuvinte zi de zi pe pagini albe, oferite de viata. Le scriu cu penita muiata in calimara sufletului. E o calimara speciala, in care fiecare picatura de cerneala e farama de suflet si iubire.
Las picaturile de iubire sa ma calauzeasca pe fiecare drum pe care ajung ai mei pasi. Asa am facut in toti acesti ani si asa voi continua sa traiesc. Si nu am gresit. Pentru ca in ele e atingerea Lui.
Stiu ca ma repet, stiu ca in ziua de azi, nu mai e vreme de asa ceva. Dar eu am ales si aleg in continuare sa cred in puterea Lui. Sa cred ca fiecare om are ceva luminos in el, chiar daca poate viata sau alti oameni l-au facut sa isi ascuda lumina undeva in adancul sufletului. A ti pasa de cei de langa tine, a cauta doar frumosul din fiecare, constient fiind ca nu e usor, nu trebuie sa fie ceva anacronic, atemporal.
Stiu ca pot fi considerata naiva, dar asta sunt. Si ma bucur ca sunt asa, ca mai am inca puterea sa cred in oameni.