Undeva in lume e cerul instelat si cineva priveste stelele punandu-si la adapost o dorinta sau un gand, poate ascuzand in ele o lacrima tainuita, cautand un mic zambet ratacit pe o carare a vietii. Altcineva isi cauta steaua care sa il ghideze cu lumina ei pe drumul catre ce va fi sa fie.
La noi e soare si totul e iniundat de lumina. Si totusi sunt momemente in care ne ratacim. Ne pierdem cararea si pasim nesiguri printre hatisuri de aici si acum sufocante.
Atunci intalnim oameni-lumina. Oameni care isi lasa lumina sufletului creat de Dumnezeu sa fie vazuta. Lumina credintei lor ne poate ajuta in acele momente, cand fie uitam sa mai privim in Sus, fie acele hatisuri ne-au facut sa uitam de candela noastra, pe care Dumnezeu a pus-o in fiecare dintre noi.
Cand oamenii-lumina ne ating ne reintoarcem pe drumul sufletului si reaprindem candelele inimilor noastre. Redevenim ceea ce eram la inceputuri: lumina si credinta.
Sufletul e candela noastra plina de nireasma iubirii.. Cum o tinem mereu aprinsa? Daruind si crezand, indiferent de cate hatisuri vom da, gandind si traind frumos.
Imi doresc sa putem fi lumina credintei, daruirii pentru cei de langa noi, care poate,acum sunt tristi si nu isi mai gasesc cerul instelat si zambetele pierdute inainte de a fi inflorit.
E simplu sa zambim, sa ajutam, sa daruim o farima din noi. Vom lumina chipul cuiva iar candela din sufletele noastre va fi si mai puternica.
Comments