CAFEA CU MIERE

Statea cu cana de cafea in mana si privea aburul ce parca desena un semn de intrebare.

Zambea in timp ce privea cerul de un albastru cristal.yS-a asezat la masa si privea in jur. In dimineata aceea erau multi oameni la cafenea. Unii voiau sa zaboveasca, parca vrand sa soarba pe indelete din minutele inceputului de zi. Altii plecau cu pas iute spre acel undeva al fiecaruia.

La o masa retrasa a vazut o pereche. Ea era inalta, imbracata elegant.Parul ii era strans intr-un coc fin, din care un fir cadea liber pe ceafa. Pe mana avea o bratara cu un talisman leu. „Simbolul puterii” isi spuse Medeea.Avea o expresie hotarata si aspra.

El era la fel de inalt ca si ea cu parul saten scurt. Atragea atentia prin tinuta lui casual sport. Era clar opusul ei. Parea acel tip ce vrea sa isi afirme personalitatea.

Tensiunea de pe fetele lor o intriga pe Medeea. Mai ales in cazul lui..

Erau amandoi atenti la telefoane. Tastatura parea atunci cea mai buna prietena a lor. „Sau poate o arma”gandi Medeea.

Atunci a intrat Rafael in cafenea. A trecut pe langa cei doi si veni la masa Medeei.

-Buna. Ce mai faci? Cred ca cei pe langa care am trecut au baut prea multa cafea si amara rau. Zici ca duc un razboi acolo intre ei sau cu cineva invizibil. Ea avea lacrimi in ochi. El privea tastatura telefonului de parca astepta sa apara ceva salvator sau sa se declanseze vreo alarma.

– Poate era bine daca le puneam un strop de miere in cafea.

-Asa cum ne puneau bunicii cand mergeam acasa. Ziceau ca asa se indulceste sufletul de pelinul zilei si concomitent si cuvintele. Parca nu mai aveam numai foc in ele.

Medeea s-a ridicat de la masa si s-a indreptat discret catre masa contrastelor, cum a numit-o in gand.

S-a apropiat usor de cei doi si cu un zambet luminos pe chip i-a intrebat daca mai doresc cafea.

Amandoi au ridicat mirati ochii catre ea. Ca si cum vocea ei calma i-a smuls din lumea lor.

Tanarul a raspuns primul.

-Da, va rog. Daca se poate as dori sa mi se aduca afara pe terasa. Dupa, s-a ridicat de la masa si a iesit pe terasa cafenelei.

Medeea a tacut.

Doamna l-a privit in timp ce iesea cu o expresie trista . A oftat si a privit-o pe Medeea cu ochii ce isi spuneau povestea in stropi de lacrimi.

Eu as vrea un ceai. Cafeaua e la fel de amara ca ziua de azi.

Medeea a scris ceva rapid pe un servetel, s-a uitat la barrist si acesta a trimis pe cineva sa ia comanda.

Intre timp, femeia s-a cufundat in ganduri. Medeea o privea in timp ce barrista se apropia cu cafeaua.

Cafeaua d-rei in alb avea desenate doua maini ce pareau a imbratisa.

Mirosul mierei de salcam a readus-o la realitate. S-a uitat mirata la Medeea.

Cafeaua miroase a salcam. E in regula?

-Da. Mierea e ingredientul secret.

-Imi aduce aminte de verile in care in viata nu aveai nevoie de manual.

-Nici acum nu e nevoie, a raspuns Medeea. Trebuie doar sa ne aducem aminte sa privim si sa ascultam. Sa fim. Atat.

-Parca ati fi el. Asta imi reproseaza mereu. Ca nu sunt aici. Si eu ii reprosez atitudinea lui fata de viata.

Se comporta ca si cum ar fi un copil care musca cu pofta din tort. Viata nu e un tort. E complicata.

In timp ce gandurile ei s-au transformat in cuvinte rostite, sorbea din cafea.

Mierea ii indulcea sufletul. Era balsamul de care avea nevoie. Chipul ei devenea mai relaxat.

-Viata nu e simpla, deloc. Nu conteaza ce vrem noi. Dar da, poate fi un tort. Cu un gust amarui ca ciocolata in stare pura sau dulce ca o crema de capsuni. Nu e nimic gresit sa vrei musti cu pofta din ea. Si sa il savurezi. Fiecare clipa e unica.

Ma scuzati... nu trebuia sa zic nimic...spuse Medeea si a vrut sa plece.

-Aveti dreptate. Dar cuvintele care s-au spus....

-Cuvintele sunt arme sau balsam. Depinde doar de noi daca le indulcim sau le ascutim. Stiti,bunica avea o vorba.. De fapt e o pilda crestina:”Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia.”

Unuia poate sunt aspre, dar daca intalnesc blandetea cuvintelor celuilalt se indulcesc, se incalzesc. E ca o imbratisare calda intr-o zi lunga de iarna.

Medeea a vazut cum tanara s-a ridicat, i-a zambit si s-a indreptat catre bartist. A asteptat pana comanda a fost gata. A luat cafeaua si a iesit pe terasa. Tanarul s-a uitat la ea inca suparat. Fata i-a intins cafeaua si s-a retras. El a privit uimit cafeaua, a sorbit din ea si a suras a iertare.

Medeea a vazut pictura alba de pe cafea inainte ca el sa o guste. Doua maini tinand o inima.

-A avut dreptate bunica. Mierea e balsam, i-a spus lui Rafa in timp ce s-a asezat langa el. Calmeaza si indulceste suflete. Si le aseaza intr-o alipire unica.

-Si cuvintele pot fi picuri de nectar parfumat dintr-o iasomie mangaiata de soare. Ale tale asa sunt,i-a raspuns Rafael emotionat.

„Cand viata e innourata,pune in cana ei de cafea o petala de floare de salcam alintata de soare si binecuvantata de iubirea de Sus.”