Toamnă. Luni, septembrie. O zi de luni senină şi melancolică. Întrebări ce îşi caută răspunsul, amintiri care îmi revin în suflet. Sunt fiinţa căreia cuvintele îi sunt cărare dinspre suflet către alte suflete.
Totul a început ca o joacă. Şi încă o simt aşa. Cuvintele mă provoacă la joacă. Ele se infiltreza în mintea mea de-a valma şi aşteaptă să fie aşezate acolo unde mesajul lor poate clădi ceva.
După cum spuneam îmi place joaca. Dar cea creativa. Cea care te provoacă. Aşa cum e Superblogul. Anul acesta aveam nevoie de un imbold ca să nu mai stau pe margine. Imboldul a venit după o conversaţie cu Rami. Ea ştia că voiam şi mi-a spus clar: ” De data asta nu te mai las aşa uşor” Am zâmbit şi i-am zis că aveam de gând să mă înscriu.
După câteva minute de la discuţia cu Ramona Lengyel, prietena mea, îmi aminteam cum anul trecut citeam aticolele scrise de ea, Maya , Adriana , ele fiindu-mi la suflet de foarte mult timp. Le admiram pentru imaginaţie, naturaleţe, sinceritate şi anduranţă. Atunci am simţit, ca de fiecare dată când poposesc în căsuţele lor de suflet, că am câştigat citindu-le şi mai ales cunoscându-le. Cred că tot atunci a încolţit în mintea mea întrebarea dacă eu pot.
Sunt genul de persoană care gândeşte fiecare pas de două ori. Viaţa m-a provocat să fac aşa. Dar şi să vreau mereu să mă autodepăşesc. Cred că Superblogul e locul cel mai bun să fac asta. Să îmi testez imaginaţia, limitele şi pe mine.
Trebuie să vă mărturisesc ceva. Tocmai pentru că îmi gândesc fiecare pas sau decizie de două ori, după câteva ore neuronii mei erau în panică. Era furtună printre ei, ziceai că i-a lovit vreun tsunami.
“-Aţi auzit? A noastră se înscrie la Superblog . Trebuie să ne organizăm să fie bine.”
Parcă îi simţeam cum se antrenează. Mă cuprindea febra numită Superblog.
Dacă cineva m-ar întreba de ce vreau să particip la Superblog i-aş răspunde aşa: “Cred că fiecare dintre noi îşi doreşte să descopere despre sine lucruri noi. La un moment dat ne apar în cale oportunităţi care ne ajută să facem acest lucru. Deschidem noi uşi şi ne sunt dezvăluite calităţi nebănuite sau lucruri pe care nu le ştiam despre noi. O provocare te poate aduce cu un pas înainte spre un sine întregit. E posibil ca Superblogul să fie acea oprtunitate, acel pas înainte pentru mine”
Ştiu că va fi un drum lung, cu provocări de tot felul. Mai ales pe partea tehnică. Cu siguranţă voi avea momente în care voi spune că e greu şi mă voi întreba de ce m-am înscris. În aceeaşi secundă îmi voi răspunde: ¨ Pentru oportunitatea de a mă descoperi şi pentru că acum e momentul să încerc, nu doar să asist..¨
Cu acest gând în minte şi inimă vă salută un boboc la Superblog.