As vrea sa am o cheie cu care sa resetez  aceasta masinarie care arunca  cu umbre si nori. Si care imi pare ca vrea cu tot dinadisul sa taie oamenilor aripioarele uneori nesigure ale sperantei si elanul gandului bun
Ca si cum un croitor neindemanatic sfasaie cu foarfeca un material si il transforma in ceva prea fragil sprea  a mai fi aratat lumii.
Sunt intrebari pe care sufletul le-ar striga cat ar putea de tare, intocmai ca o trompeta care strapunge calmul unei zile senine. Dar stie ca nu va intelege intotdeauna raspunsurile  si atunci isi cauta in adancuri acea incredere in bine, desi uneori pare atat de relativ si o  inchide intr-un flacon pe care scrie timid speranta. Speranta ce ii va  fi oxigen atunci cand va simti nonsens.  Si cand acel nonsens va vari trompa sa in flacon incercand sa transforme  sperantele  in zdrente ,ne agatam intocmai ca acele plante cataratoare de tot ce avem mai bun si cu incapatinare o pornim inspre reusita, fara a avea acele covoare fermecate, urmasele covorului lui Aladin. Doar un telefon fara fir ce comunica direct Sus: Inima. Si cu camarutele sufletului umplute ca niste straite vara, de visuri, dorinte  idei si iubire.
Aceasta a fost joaca mea de azi. Pentru o joaca mai inspirata , va invit sa aruncati o privire la Edy