Timpul se scurge rapid, mai ales acum si avem nevoie de ancore pentru a nu ne pierde.
Avem nevoie sa ne traim amintirile . Cred cu tarie ca inima are viata ei proprie. alcatuita din trairi,din momente ingalbenite de timp si totusi pline de lumina.
Fotografia poate fi punctul de plecare pentru o discutie. O conversatie care incepe cu ¨iti mai aduci aminte cind¨ si poarta in ea parfumul de atunci si poate duce inspre alte si alte orizonturi. Inspre alte paliere sufletesti si ale memoriei de tip afectiv.
Imaginea nu e o imagine pur si simplu ci o poveste ce nu se pierde . O poveste tainica ce va fi acolo mereu gata sa fie auzita si retraita.
Avem clipe cind uitindu-ne la o fotografie ne aducem in inima sentimentele de atunci, vocea celor dragi, poate chiar parfumul acelei zile. Da,mie mi se pare ca fiecare zi sau sentiment are un parfum spcific.
Dar cind privim foografii ce nu sunt de natura personala totusi relationam. Simtim. Traim si vedem cu ochii mintii si sufletului acea fotografie. E ca un tablou realizat altfel. Un tablou ce in tacerea lui vorbeste. Te ia de mina si te duce intr-un univers propriu lui. Poate intr-o clipa de tristete sau una de bucurie. Intr-un loc frumos sau unul plin de duritate in mijlocul caruia apare o oaza de lumina printr-un chip de copil inocent ce isi vede de copilaria lui.
Fotografia este masina timpului pentru suflet. E cutia de amintiri ce nu pot fi sterse. E colectia de lectii ce nu trebuie uitate. E ceea ce ne face stapinii timpulu, fie si pentru o secunda. E ancora noastra ca sa nu ne pierdem in tumultul lui azi.
Cu fiecare fotografie facuta scriem cu lumina pe sufletul nostru si in cutia de amintiri .
Am scris aceste rinduri inspirata de o poza facuta de o persoana draga . Multumesc pentru sursa de inspiratie.
Comentarios