E freamat in coltul meu de lume. Vara se comporta ca o tanara indragostita care nu vrea sa paraseasca sau sa fie inlocuita. Incearca din rasputeri sa mai stea un pic,sa ne mai dea timp sa visam, sa speram, sa iubim. Ne sopteste ca nu e inca timpul sa ne despartim de ea. Parca se teme sa nu o uitam. Sa nu lasam melancolia toamnei sa ne imbrace sufletele.
Se imbina cu toamna ca sa ne faca sa nu ne gandim inca la zilele in care copacii vor fi fost parasiti de frunzele ce odinioara ofereau adapost orisicui cauta un refugiu departe de lumea dezlantuita sau poate departe de lumea proprie. Ne spune ca pleaca asa un pic, dar nu definitiv.
Stie ca ne e draga. desi nu intotdeauna a fost blanda cu noi. Asa e dragostea. Uneori arde, parjoleste. Ea voia sa ne dea cat mai mult din caldura ei, sa ne putem dasfata alturi de cei dragi la povesti pana seara tarziu. Sa creeam noi acele clipe de murmur si de bucuri, carora mai tarziu, cand le vom rasfoi, sa le simtim pe deplin de la parfum la gust. Caci da, bucuria are gust si parfum. Poate avea parfum de lamaie proaspat stoarsa si miros de menta. Sau poate trandafirul de langa o banca pe care te-ai asezat sa respiri si sa asculti natura.
Az,i toamna da semne ca se aproprie. Si-a asezat culoarea in frunzele copacilor si griul in nori. Poate mai tarziu picurii de ploaie se vor intalni cu pamantul atat de insetat. E e o zi de invelit sufletul cu zambetul cuiva drag, cu o mangaiere sau o imbratisare ce au acea caldura atat de linistitoare. O liniste care ne duce intr-o oarecare zi in care coltul nostru de lume era bucatica noastra de Rai.
E toamna sau poate e vara inca. Cine stie? Sufletul inca imi fredoneaza vara in fiecare ritm al inimii. Refuza inca melodia toamnei, ritmul ei. Desi stie ca mai incolo o va fi fredonand si el....