Era armonie in noi. A fost de ajuns un cuvant si haosul a aparut. Oceanul sufletului e acum in zbatere. De ce, cand si cum se intrec sa isi afle raspunsul. In ramasitele linistii, sunetul lor devine apasator.. Mult prea apasator si dureros. Atat de dureros incat daca am putea am fugi. Poate ca reusim pentru o perioada. Si e posibil ca haosul sa se ascunda. Dar nu va disparea. Nu pana ne confruntam cu de ce, cand si cum?
Cand si cum s-a tulburat sufletul? De ce viata are furtuni in plin senin? Poate la noi e vina? Sau poate nu.?
Dar cand e haos nu mai stim sa respiram. Ne pierdem in el si in noi,atat de mult incat avem impresia ca nu vom mai stii sa fim,nu cu adevarat.
Dar... poate nu e asa. Poate daca ne ascultam in plina furtuna sufletul am sti ce avem de facut. Sa ne punem genunchii sufletului sa se plece si in acelasi timp sa il lasam sa se elibereze in rugaciune pe alocuri soptita sau poate fara cuvinte, dar curgand simplu ca un râu ce curata. Mai ingaduie-ne Doamne. Iarta-ne, mangaie-ne, vindeca-ne, iubeste-ne si imbratiseaza-ne cu pacea ta. Multumesc si mai ingaduie-"ne Doamne, sa, fim, sa daruim, sa radem si sa iubim.
Sa fie iar armonie in noi.
Cand vom face asta, ne vom regasi cadenta respiratiei si haosul se va domoli si ne vom reafla pe noi cu adevarat pentru ca ne-am dat voie sa ne eliberam.
Ingaduiti-va regasirea.
Comments