Oameni, nu umbre

Zi de zi timpul se scurge intr-un ticait molcom. Ne jucam rolul bine stabilit tacticosi. Doar ca uneori intram intr-o rutina care ne ablatizeaza poate atentia sau sensibilitatea. Traim intr-o rutina ce devine universul nostru. Ce avem si cum ne desfasuram existenta devine normalitate. Dar uitam ca e doar normalitatea universului nostru stramt in care ne invartim atat de siguri si cateodata robotizati.

Trecem unii pe langa ceilalti pe strada,fara a ne mai privi sau a ne mai uita in jur. Nu mai vedem oamenii care au nevoie de ajutor. Pentru ca ei tac, isi duc demn dizabilitatea fara face zgomot.  Nu cer decat sa fie tratati cu normailtate si demnitate. Sufletele lor, desi ingreunate poate de boala si aflate in incatusarea unui trup special, sunt luminoase si cauta in fiecare om pe care il vad bunatatea.

Ofera, poate fara sa primeasca inapoi, un zambet. Pentru ca stiu ca un zambet poate lumina viata cuiva.

Si totusi, sunt zile in care, apare cate o stire care loveste la fel de dur, prin realismul ei ca  o palma puternica. E ireal si dureros sa vezi cum un om cu o dizabilitate fizica, desi isi poate manevra singur scaunul rulant, asigurandu-si asa o oarecare doza de libertate, e tratat ca o umbra sau poate mai rau, atunci cand vrea sa foloseasca un autobuz prevazut cu o rampa speciala.

Umbra o constientizam, dar oare constientizam ce inseamna pentru cineva cu dizabilitate sa doreasca sa isi traiasca viata normal si sa nu poata, sa ii se refuze acea doza de independenta , atat de necesara pentru a simti ca traiesc frumos, normal?

Vazand stirea m-am reintors inapoi in timp, prin anii 90, cand in orasul nostru s-a facut un mini reportaj despre inaccesibilitate. Eram in aceeasi postura de om, care in momentul in care voia sa ajunga undeva, vedea ca nu poate si trebuia sa renunte la a fii independent  sau a accepta independenta pe portiuni. Oare ne-am intors in timp? Trist..

As vrea sa nu uitam ca toti suntem oameni, nu umbre. Cu totii avem visuri, aspiratii si  e normal sa vrem sa ne simtii vii cu tot cu imperfectiunea noastra.