Sufletul are nevoie de momente in care sa respire senin si sa viseze alaturi de oameni dragi. Sa sopteasca in dialog cu Cel de Sus, sa rada, ca mai apoi sa se reintoarca in locasul de ruga sa multumeasca si sa ceara cu tarie binecuvantare pentru toti cei dragi. Sa ceara liniste si intelepciune, bine pentru a putea merge mai departe in calatoria numita viata.
E nevoie sa "furam" vietii si un pic din linistea zorilor de zi si sa ne-o daruim. E o eliberare si desi poate suna ciudat o declaratie de iubire fata de noi si cei dragi noua.
Cand sufletul ne e senin viata are alt ritm, alta aroma si noi putem fi luminosi si daruim frumos.
Da, vin in aceasta calatorie si momente in care ne ploua in inima si am vrea sa ne cuibarim intr-un coltisor sau sa fugim departe de tot, toti, ba chiar de noi insine.
Atunci in clipele in care simtim ca viata ne e cernuta prin sita marunta si ne pierdem apar oamenii care ne zambesc, ne imbratiseaza si ne sunt alaturi luminand ploaia din noi, punand piesa langa piesa si ajutandu-ne sa ne reechilibram si sa ne construim si urmam destinul.
Sunt mai mult decat prieteni, sunt familie. Au ales sa ne iubeasca atat de simplu, firesc si frumos ca o zi de vara scaldata de soare si imiresmata de parfum de roze rourate.
Sper sa aveti parte de oameni familie care sa va fie zambet, sptijin, raze de soare..