Mierla

Din departare se aude o mierla. Acum un an era mult mai aproape. Dar modernul a facut ca acel colt verde al ei sa nu mai fie. Parca intr-un ultim oftat bradutul in care ea canta s-a uscat. A mai rezistat o iarna, cred ca din drag de om. Acum insa, desi vrabiutele si mierla mai veneau si se, asezau pe crengile ruginii, cu un oftat adanc, bradutul a plecat. Dar mierla stie ca ea trebuie sa cante. Chiar si in jungla de asfalt. E incapatanata. Isi stie menirea. Ea trebuie sa bucure sufletele. Sa puna bucuria si recunostiinta de a fi in inimi. Ea e cea care saluta zorii si se bucura de venirea unei noi zile. Cantecul ei e psalm de lauda, fericire si de iubire.

E incapatanata mierla in a aduce frumosul zi de zi, a ne umple orele de un tril care nu se repeta Si tare ma bucur ca e asa.

Ce bine ar fi sa putem si noi sa fim asa. Discreti, dar incapatanati in frumos, in a darui, a cladi si a iubi. Incapatanati in a ne gasi menirea, a o duce mai departe, a tese simplu, curat, senin povestea noastra, fara a pertuba povestile altora.

Sa ne fie sufletele cant de bucurie, vorbele purtatoare de tihna. Sa fim incapatanati in a falimenta rautatea, invidia. Si de noi depinde cum alegem sa fim, sa traim, sa simtim, sa daruim.

.

E incapatanata mierla si e tare bine.

Sa fim si noi precum mierlele si lumea va fi mai frumoasa.