Iubirea

Suntem, constient sau nu, locuitorii unei lumi construite aparent liber, dar de fapt marginita de ziduri,multe ziduri de diferite inaltimi si forme. De ce diferite forme? Pentru ca fiecare dintre noi le ridicam cum simtim. Cum credem ca ne apara.

Vrem doar sa ne fie bine. Atat, iar lumea de afara e orice numai bine nu. Se zbate sa fie bine dar nu reuseste. Nu mai reuseste.

Sunt prea multe ziduri si iubirea se raneste mereu de ele,de colturile lor care zgarie pana la renuntare.

Doar ca ea, iubirea are adevarul ei. Unul rotund, fara vreun rest. Stie ca ne cladim ziduri cu privirea inspre interior, dorind ca acele cazemate sa dispara. Si ea se incapataneaza sa rotunjeasca colturile, sa ajunga la inimile noastre.

Asa e iubirea, incapatanata ca rasaritul de soare. Si blanda, luminoasa ca el.

E o zbatere continua in lume si in noi. Dar ea, hotarita, ramane sa ne lumineze lumea. E lectia fiecarei zile. Si daca o invatam vor cadea zidurile, va disparea frica si vom fi lumina. Si vom simti iarasi libertatea inspirarii si expirarii din si pentru iubire.