GAND DE OCTOMBRIE

Afara, cerul se pregateste sa mangaie pamantul, inca insetat, cu picuri de ploaie. Poate nu doar pamantul are nevoie de sarutul cerului, ci si sufletul. Sarutul cerului poate fi o picatura de ploaie ce se aseaza tacuta sub forma de margea pe pleoape, ascuzand in bula ei lacrimile sufletului. Sunt intamplari in viata fiecacruia care dupa un timp miros a peltea de gutuie sau dovleac copt. E copilaria care reinvie in fiecare toamna. E mireasma de iubire si caldura. E iubirea mainilor celor dragi care ne mangaiau si ne mangaie inca si care poarta in ele o bucatica de Rai. E atat de multa caldura in acea mangaiere incat se aseaza ca un sal peste sufletele , acum mature, care simt ca e cam frig uneori in lumea asta.

Salul iubirii e tot ceea ce avem nevoie ca sa luminam in jur. Stiu, sunt momente in care sufocati de viata si daca s-ar putea am inchide usa lumii si ne-am proteja de tot si toate.

Dar nu se poate. Atunci ne intoarcem cu sufletul spre caldura mainilor cu bucatica de Rai incrustata in ele si spre rugaciune. Rugaciunea e pastila sufletului ingrijorat, intrebator si temator. Inmuiem sufletul in spuma mirului rugaciunii si ea se revarsa curatind rugina timpului ce isi, pune amprenta pe fiecare fald al inmiii.

Iubirea si caldura sufletelor din jurul nostru, atunci cand bezna isi intinde aripile catre noi, devin farul nostru in lumea mare si rece uneori. De multe ori asa ne regasim drumul asa cum ne regaseam in copilarie o jucarie ce ne era draga si parea pierduta.

Imbratisarea persoanelor apropiate care te simt si in cele mai adanci taceri ale tale este un balsam, o crema vindecatoare de care avem atata nevoie ca sa ne ridicam mai puternici.

Iubirea, daruirea si caldura ce ne-au fost daruite e musai sau must sa le daruim inapoi. Sa nu uitam nicicand ca omul e in primul rand suflet si traire. Sa nu lasam sa dispara din noi caldura toamnei ce mirosea a gutui si dovleac copt, a mangaiere, imbratisare si sarut de cer pe suflet.