Duminica iertarii

E Duminica iertarii. Duminica in care omul e pus fata in fata cu unul din cele mai grele exercitii. Al iertarii si mai ales cel de a cere iertare. De ce? Pentru ca faptul, gestul, exercitiu in sine, acela de a cere iertare, desi pare simplu, e foarte greu. De ce? El obliga, daca e sinceritate, la infrangerea egoului, la anularea lui. Si nu numai asta. Ne pune fata in fata cu partea slaba a fiecareia dintre noi sau poate cu acea camaruta a sufletului mai putin luminoasa si pe care o ferecam si o ascundem bine, inclusiv fata de noi.

Atunci cand devenim constienti de tot ce nu e bine in felul nostru de a fi,apare o noua dimensiune a iertarii:iertarea de sine.

Ingenunchem si paradoxal sau nu atunci, in ingenunchere, ne ridicam.. Ne ridicam in geunchi de acolo de unde eram cazuti pentru a putea sa ne recladim farima cu farima umanitatea si sufletul. Ne impacam cu noi si cu ceilalti iertand. Ne reasezam la verticala cu Cerul. Facem liniste in noi si lasam Pacea de sus sa ne invaluie.

Facem pace cu Dumnezeu iertand, iertindu-ne si cerind iertare si in acelasi timp uitare si izbavire. Cand ierti din tot sufletul, uiti si iti scuturi sufltetul, mintea si viata de tot ce le intuneca.

In perioada aceasta in care totul e intr-un nefiresc,in care viata e un tremur, a ierta devine la fel de greu ca si a cere iertare. Inca mai sper sa avem puterea de a o face.