Dualitate si contrast

Dimineata nu promitea nimic spectaculos. Parea desprinsa dintr-un film englezesc. cerul plumburiu ce parea ca se pregatea sa trimita  picuri de ploaie ce au sa cada  calm si neperturbati pe caldarim stergind urmele pasilor grabiti.

Isi pusese de o cafea sperind ca mirosul ei va da mai multa vigoare acelei dimineti de octombrie si cu miscari de motan lenes incepu sa se plim¡be prin casa.

Azi mai mult ca oricind linistea ei ii placea. Nu stia de ce. Ar fi ramas toata ziua  sa asculte aceasta liniste si sa calatoreasca  in lumea sufletului sau. Lumea plina de senin contrastant cu plumburiul de afara.

Sorbi din cafea in timp ce hoinarea cu gindul ,cind deodata se auzi un murmur ce crestea in intensitate.Isi arunca privirea pe geam dar nu vazu nimic.

Totusi ceva din tot acel murmur era intrigant, asa ca isi lua repede o haina din cuier si aparatul de fotografiat si  cobori rapid in strada.

Aparatul de fotografiat era nelipsit din existenta sa. Il considera cutia sa cu amintiri. Cel care la o simpla atingere putea deschide usa spre ieri sau spre istorie. si acum simtea ca va fi o poza memorabila.

murmurul se intensifica si vazu venind catre el o coloana de demonstrati. Nimic interesant isi spuse sec si dadu sa plece oaecum dezamagit.

Cind sa plece ii atrase atentia o voce, era o voce de copil. Ce se juca linistit in tot murmurul asta. Se pusese linistit pe caldarim si se juca in timp ce ceilalti se agitau.

Incepuse sa fotografieze aproape mecanic . Copilul era ca un magnet.  Era ca si cum privea la doua lumi  deodata.

Lumea realitatilor  mai mult sau mai putin subiective sau obiective ale  unui om matur si lumea simpla a unui copil.

Pentru primii strada devenise un loc al nemultumirilor sau la revoltei, cel putin momentan, in timp ce pentru copil era un loc de joaca. Pozitivul din jocul lui anula totata incarcatura oarecum negativa a celor din jur.

Privind iarasi in jur isi daduse seama ca habar nu avea pentru ce era acea demonstratie, dar, desi stia ca ar trebui sa afle,  nu mai simtea ca mai era relevant. Relevant era ceea ce simtea ca transmite poza prin dualitatea de acolo. Era ca si cum prin joaca acelui copil de Sus venea  un mesaj cu privire la viata

¨ Citeodata cind tu devi prea serios si viata te trateaza la fel. Dar daca zimbesti sau lasi ludicul din tine sa iasa la suprafata, viata va renunta sa devina prea serioasa.¨era gindul care ii trecea prin minte in acel moment.

Isi dadea seama ca risca, daca ar fi spus cuiva ce simte ,  sa ii se spuna ca sufera de naivitate sau ca a ramas copil dar sincer nu ii pasa.Simtea altfel acum. Era ca si cum i se luase de pe ochi un val.

In momentul acela intelesese ca are puterea sa aleaga sa vada altcumva viata si lumea din jur.  Ca depinde strict de fiecare om in parte cum alege sa ii fie lumea. Ca acel copil nu a auzit murmurul acela de voci de oameni mari ca pe ceva amenintator, ci a vazut posibilitatea de a avea un teren mare de joaca. Poate ca el in joaca lui a transformat  acea multime in jucarii . Cine stie?

A plecat de acolo zimbind si nu mai simtea nevoia sa leneveasca in linistea casei.Nu.. Voia pur si simplu sa cutreire pe strazile vietii  si sa ii zimbeasca …

Sursa fotografiei. http://www.paulvoda.com