Sunt clipe in care cuvintele nu isi mai gasesc puterea iar gesturile se ascund in negesturi. De multe ori respingem trairile pentru ca nu putem sa le dam aripi, deoarece ne e teama sau poate ni se pare ca daca o facem, riscam. Si atunci alegem sa tacem si sa fim fara gesturi. De frica ca nu suntem acceptati sau poate de teama ca ceea ce avem de spus sau de daruit nu e deajuns. Am vrea sa o facem dar nu putem. Parca bratele au disparut iar gura nu a fost vreodata. Devenim invizibili chiar si pentru noi insine. Pana intr-o zi cand apare cineva care vede dincolo de zidul ridicat si care isi intinde mainile spunand ¨Stiu ce simti, lasa-ma sa intru in lumea ta. Sa iti imbratisez sufletul. Nu e nevoie sa zici nimic, doar sa ma lasi sa te imbratisez¨ Atunci se deschide o noua lume, ne redescoperim. Cuvintele si gesturile, desi din afara par la fel de mute si inexistente si-au gasit locul in fiecare pulsatie de inima si vor fi simtite de cei carora le vom permite sa ne imbratiseze si sa ne vada dincolo de aparente, de cum ne percepem noi.
A iti deschide lumea nu inseamna a fi vulnerabil, ci o sansa de a fi cu adevarat tu.
Text inspirat de tabloul pictat de talentata mea prietena, Raluca.
Comments