Medeea se aseaza in cadrul usii de la terasa si priveste calma gradina casei sale. Asa ii place sa isi petreaca primele clipe ale unei noi zile. Asa se incarca pentru ce va fi in zilele următoare.
Îl aude pe Rafa venind și simte mirosul de cafea proaspătă. El ii spune ca e doza de ¨hai ca se poate¨Ea ii zambeste și ii spune ca e adrenalina ce da curaj.
Rafa se uita la ea și Medeea pufnește în ras. Are privirea aceea care inseamna ca s-au pornit rotitele.
Se aseaza comod pe un sezlong și așteaptă. Rafa ii întra în joc.
-Ce e curajul? Risc, adrenalina, o doza de frumoasa nebunie?
-Ar fi prea simplu si conventional. Pentru mine e altceva.
Si anume?
-Curajul e a te privi cu adevărat! A vrea sa te cunoști..
-Hmm. Ceea ce spui tu e complicat. Vrei sa spui ca renunțarea la măștile sociale inseamna curaj.
-Si da si nu. Mai devreme sau mai tarziu toți vom fi puși în situația de a purta o masca. Curajul e sa nu o lasam sa ne acapareze. Dar nu la masca aceea ma refeream,ci la cea pe care ne-o punem noi când credem ca imperfectul pur si simplu nu ne poate aparține, ci doar perfectul. Si uite asa nu mai avem puterea sa ne privim pe noi insine cu adevarat si cred ca de aici apar acele nelinisti care ne cuprind tot mai des. Atunci cand, insa ne acceptam cu totul cu imperfectiuni, limite si renuntam la a ne arata altfel decat suntem si iesim asa in lume,atunci suntem cu adevarat curajosi si asumati. Asta sunt cu asta ma prezint. Si de aici incolo putem sa incercam sa ne depasim limitele si sa ne desavarsim in fiecare zi.
-Oare daca facem asa nu ne expunem prea mult?
-Ba da , dar tocmai aici e curajul. Sa acceptam ca suntem oameni. Exista vreun om perfect? Nu. Suntem vulnerabili. Stii, cred ca a spune da ma doare, da sunt sensibil e tot curaj. Ce rost avem sa parem altfel decat suntem?
-Da, poate ai dreptate. Dar cand oamenii uita sa ofere iubire si lovesc acolo unde doare, iti pui o masca ca o platosa, ca sa poti merge mai departe.
-Da, e autoaparare. Si e firesc. Stii cand e vorba de nevoia ded a te apara de unele perceptii masca desi e protectoare nu stiu cat ne ajuta. Nu putem fi la nesfarsit actori in propria viata, fara a risca sa ne instrainam de noi cei reali.
- Si cum ne putem apara sufletele de a fi ranite?
-Nu cred ca avem cum sa ne aparam cu adevarat. Pana la urma si in cele mai bune armuri se gasesc mici brese. Oamenii pe care ii avem langa noi, ce primim de la ei, ce daruim noi, cred cu tarie catoate astea pot fi armura noastra.
-Sa avem mereu privirea sus . Nu avem de ce sa privim in alta parte decat inainte si in sus. A fi vulnerabil, emotiv, sentimental nu e un defect. Nu privirea trebuie sa caute pamantul ci piciarele.
-Adica sa fim cu picioarele pe pamant, ancorati in realitate cu mintea iar cu sufletele ancorate Sus, in seninul si tihna Inaltului. Asa ramanem pe de-a intregul noi asa cum suntem creati sa fim.
-Exact. Sa avem curajul de a ne purta vulnabiritatile, nu de a le ascunde, fara insa a face parada cu ele.
-O,da! Aici e cu adevarat pericolul. A epata cu emotiile si sensibilitatiile tale. A le scoate mereu in evidenta.
-Da. E un alt tip de a rani si asta, nu?
-Nu m-am gandit la asta, dar acum ca ai zis-o, da e posibil.
-Intr-o lume in care a fi puternic e obligatoriu, bravam mult. Si apoi fie incepem sa ne desprindem de sinele nostru adevarat, fie ne retragem în noi.
-A spune te iubesc inseamna curaj?
-Da,fata de tine insuti. A recunoaste ca te-ai îndragostit inseamna a admite ca nu mai esti centrul universului tău. Atunci te deschizi, uiti de armuri, de rani, de tot. iti pui sufletul pe tava . Si te lasi invaluit de balsamul iubirii care se strecoara discret si vindeca rani pe care nici nu stiai ca le ai. Lumea are alt sens, alt fel de a pulsa. Descoperim ca traim cu fiecare fibra a corpului nostru. Ne invingem temerile si mergem cu privirea inainte, mana in mana si suflet langa suflet.
-Dar a spune E timpul sa ma iubesc si pe mine, sa ma pun pe primul plan?
-O,da, acolo e curaj 100 %.
-De ce?
-Pentru ca atunci cand decizi ca e si timpul tau inseamna ca te desprinzi de ceilalti, ca te indrepti spre tine. Si ne reintoarcem la acel a te cunoaste de la inceput. Si risti sa nu iti placa ceea ce descoperi.... Incepi o lupta cu tine insuti incercand sa repari ce nu e pe placul tau. Si vei vrea sa renunti ... Curajul e sa continui , sa te desavarsesti sa nu te lasi coplesit de ce e in jur.
- Curajul asa cum l-ai descris tu seamana cu viata insasi.
-Da, curajul inseamna viata.
Rafa se ridica si o imbratiseaza pe Medeea in tacere.
Medeea il priveste si vede pe chipul lui ingandurare. Stie ca va urma candva sa mai discute subiectul.
Se ridica si ea si zambind spune :
-Hai sa avem curaj sa fim si azi la fel de indragostiti si imperfecti. Poate maine vom fi un pic mai perfecti.
-Sau poate nu ii sopteste, Rafa. Imi place imperfectul meu si al tau. Nu ne nastem perfecti, doar curajosi.
Comments