Afara e o vreme ciudata. Nici iarna , nici altceva. Asa ca isi lua o cana de ciocolata calda si se aseza in locul ei favorit din casa. Un fotoliu destul de mare amplasat linga geam.
Privea florile din geam si bradul vecin, pe care il redescoperise datorita unei plimbari pe poteci frumoase.
Un gind ii batu usor in timple: ¨ Daca ar fi sa definesti viata cum ai face-o?¨
Se strimba usor. Era prea devreme pentru asa gind. Ce cauta pe acolo?
Dar gindul insista.
¨Ok.fie. Hai sa iti raspund…..desi mi-e tare greu sa o fac. ¨
¨EEE, acum cauti scuze sa nu raspunzi. ¨
¨Nuuuu. Doar ziceam si eu ceva pina sa gasesc raspunsul.
Viata,draga gindule, pentru mine e o carte.O carte scrisa de fiecare om simplu in parte. ¨
Tacere.¨ Hmm sa fi fost asa de simplu?se intreba fata noastra. Si se lasa din nou purtata de peisaj, atmosfera ,ginduri, trairi.
¨Asa simplu e sa definesti viata?¨ auzi gindul iar.
¨Te-ai intors….. Daa , asa simplu. ¨ ….in aparenta
¨Si cum scrie omul cartea asta. Cu ce tema? Cine o citeste.?…Mai ales in vremea asta.¨
Se auzi un hohot de ris. Gindul era mirat. ¨De ce ride d-ra? Nu ea a zis ca viata e o carte? Pai si atunci? Cartea nu are tema si cititori? El asa stia….¨
¨Draga gindule, vezi tu, viata e o insiruire de zile. De noi inceputuri. O zi e un nou inceput. Exact precum filele unei carti, asa se aseaza si zilele noastre. ¨
¨Da, dar intr-o carte asa cum o stiu eu omul pune ce e mai bun din el. Asa e si cu cartea ta de om obisnuit?¨
Fata a stat un pic ginditoare si sopti : ¨Nu prea¨In cartea pe care eu, omul obisnuit, o scriu apar si lucruri rele si bune, si greseli si pareri de rau, bucurii sau tristeti, lacrimi , zimbete, decizii, situatii, rugaciuni, tot. …¨
¨Hmm. E o carte ce pare greu de scris… tresallta gindul. AAAAA Si cine citeste asa ceva? E prea deschis totul. E mai mult o vitrina decit o carte.¨
¨Da e greu de scris dar e a mea. A omului obisnuit. Am in mine o lume intreaga ce asteapta sa fie creionata, desenata sau scrisa. Sunt file de diferite nuante stii?
Sunt nuante de pastel si senin pentru copilarie cind povestile si zilele aveau miros de bunici…De dragostea lor.
Apoi am crescut si nuantele erau mai pronuntate. Erau nuante de visuri ce se voiau implinite. De sperante ce le cladeau.¨
¨Si ce culori aveau visurile?  A…. Si au miros?¨
¨Sperantele si visele adolescentei au culori indraznete puternice . Asa cum se crede fiecare om atunci. Cit despre miros,miros a nou. A proaspat. Exact cum mirosea ploaia in copilarie¨
Gindul tacu… Erau multe imagini acolo. Stia cum arata domnisoara in toate acele ipostaze.
Dar filele mai triste. ?Acelea in care am invatat ca in viata sunt si episoade grele? De acelea nu ma intrebi nimic?
Gindul tacu iar. Stia ca erau inchise la culoare si miroseau a toamna ploioasa. De aceea nu intreba nimic.
Domnisoara stia toate astea si zimbi cu subinteles. ¨Asa e ,dar in acelasi timp mai e ceva… Invatam draga gind . Invatam sa ne bucuram de ceea ce avem, de ceea ce Dumnezeu ne -a dat. Si sa ne acceptam asa cum suntem. Sa nu uitam si sa pastram in noi clipele in care si din care am invatat cite ceva. Pentru ca,dragule, viata, ca orice alta carte si aceasta e plina de invataminte. ¨
¨Mai sunt pagini speciale?¨
¨Da ,zise domnisoara.Cele mai speciale. Cele care au culorii de viata.. Cele ale oamenilor dragi si ale relatiei cu Dumnezeu.¨
¨ Oameni dragi?¨
¨Da, oameni dragi. Familia pe care Dumnezeu ne-a daruit-o si prietenii pe care tot El ii scoate in calea noastra , desi avem impresia ca noi ii alegem. ¨
¨Si ce culoare au acele pagini?¨
¨Hmmm. Culoarea Soarelui. Stiu, o sa ma intrei de ce, asa ca o sa iti spun. Pentru ca e speranta in relatia cu familia si siguranta ca va fi bine. E iubire neconditionata. . Pentru ca e caldura. Si miros a o dupa amiaza de vara strabatuta de o ploaie usoara. Care sterge poate cite o tristete si readuce zimbet.¨
¨Si cele in care zici de relatia cu Dumnezeu?¨
¨Acelea sunt cele mai frumoase,dragul meu. Sunt in culoarea curcubeului sau uneori doar albe. Dar altfel de alb decit cele ce asteapta sa fie scrise in Cartea omului obisnuit….. Te vad nedumerit… Da.. e un alb stralucitor… plin de iubire divina ce asteapta sa se reverse asupra omului. Iar, eu si toti ceilalti ne ridicam privirea inspre cer si vorbim prin rugaciune cu El. Sunt singurele pagini carora nu pot sa le asociez doar un miros… De fapt miros a tot. Pentru ca Dumnezeu e in tot,toti si in toate. Depinde doar de noi cum alegem sa scriem acele pagini. Cu credinta, speranta, cunoastere de sine si recunoastere a slabiciunilor noastre atit de firesti. Trebuie doar sa nu uitam sa credem.Simplu nu ? Si sa iubim.
Cam asa e viata. O carte plina de culori, povesti, miros si sentimente. CE se scrie in fiecare zi ca print-o magie. CARTEA OMULUI OBISNUIT ce stie ca e departe de a fi asa cum poate ar trebui. AAA .. Inca ceva .. mare parte din ea o port eu la vedere. Cartea e parte din mine. O citesc toti cu sufletul dar mai ales El, Tatal. Uneori zimbeste, alteori e trist…
Gindul tesari usor si sopti atit: ¨Multumesc, domnisoara… Acum ma retrag sa te las sa continui sa scrii in cartea ta de om obisnuit.¨
Domnisoara zimbi enigmatic ca si cum undeva acolo, in sufletul ei multumea gindului… Acum se ridica de pe fotolui, inchise laptopul si se intoarse la rutina zilnica.