“Multumesc! Un singur cuvant care are o muzicalitate aparte, pentru ca poarta in el sunetele sufletului plin de iubire. Nu il rostesc atat de des pe cat ar trebui. Poate din cauza ca stiu ca un gest poate face mai mult decat omie de cuvinte.
Am atatea pentru care sa va multumesc, dragi parinti. Cred ca nu mi-ar ajunge ani sa va spun tot ce vreau.
Va multumesc, pentru ca v-ati indragostit unul de celalalt si asa ati format cea mai frumoasa pereche de parinti pentru mine, mogaldeata de om, carev-a cam dat lumea peste cap grabindu-se sa dea ochii cu voi si sa arate lumii ce soprana era Totul s-a schimbat atunci, caci incepea un nou capitol plin de lumini si umbre in viata voastra.
Destinul a devenit cu totul altul decat cel pe care l-ati visat. Mogaldeata, adica eu, era o mica luptatoare, dar avea nevoie incepand de de atunci si apoi toata viata de voi, la propriu.
Atunci s-a revarsat din sufletele voastre un iures de iubire, desi stiati ca nu va fi usor, Si da, datorita voua, credintei voastre, in ciuda aparentelor din primul an, am reusit sa pasesc, sa simt pamantul sub picioare. Am fost, suntem si vom fi mereu mana in mana. Voi ati folosit mainile voastre ca pe cel mai puternic sprijin din lume. Eu asa am invatat sa pasesc.
Stiu ca au fost momente in care mi-era foarte greu, dar, ca si acum, mi-era de-ajuns sa ma uit la voi si sa va vad zambetele pentru a merge mai departe. Imi aduc aminte si acum serile de dinaintea operatiilor, cand, speriata fiind, ma uitam la voi si vedeam liniste pe fetele voastre si lumina, multa umina. Stiam atunci, ca voi fi bine. Ati stiut, cumva, nu stiu cum, cred ca e un dar pe care il primesc parintii, sa puneti un strop de veselie in orice moment cu nuante de un gri mai pal.
Va multumesc pentru puterea voastra si pentru incapatanare. Sigur in spatele zambetelor era ascunsa si cate o lacrima, dar nu ati lasat-o sa se vada in prezenta mea niciodata. Stiati voi, in intelepciunea parinteasca, ca o voce hotarata si un zambet , fac mai mult decat orice medicament.
Va multumesc pentru ca ati avut puterea sa mergeti mai departe, tot mana in mana, desi au fost ani in care “tabara de vara”, spitalul, ne despartea ca familie luni interegi. Si totusi am ramas formidabilul trio S pentru ca e iubire multa in noi.
Au fost zile, cand ma loveam de cate o replica mai putin placuta si aveam tenditta sa ma inchid in mine, dar nu m-ati lasat. Mi-ati spus ca sunt intamplari si atat, ca oamenii sunt supusi greselii. Intamplarile ne afecteaza doar daca le lasam noi.
Nu ati lasat nimic la voia intamplarii. M-ati tratat mereu ca pe un om absolut normal, pentru ca ati stiut ca o dizabilitate fizica,nu inseamna altceva decat o mica diferenta si atat. Datorita vointei voastre, credintei si determinarii ce va caracterizeaza am pasit in viata ca un om care stie ca poate, care a invatat intr-o scoala normala, chiar daca la inceput exista o teama , mai mult din parttea cadrelor didactice Sunt omul de azi, care stie ca un minus poate fi de fapt un plus, omul care se poate bucura de viata, datorita iubirii voastre si altruismului vostru.
Va multumesc pentru incredere, pentru ca ati stiut ce a pus Dumnezeu in mine.
Multumesc, mami pentru orele petrecute in apropierea liceului ca sa fii aproape , atunci cand aveam cursuri ce presepuneau mutarea in alta clasa. Multumesc ca ai stiut sa le spui profesorilor sa ceara intotdeauna de la mine la fel de mult ca de la orice alt elev si sa nu faca diferente. Asa am ajuns sa imi stiu cu adevarat capacitatiile si sa le ating.
Multumesc, tati pentru blandete, pentru rabdarea cu care desenai ceea ce eu nu puteam, pentru acele dupa-amieze de iarna cand desi obosit, ma puneai pe sanie si cand erai sigur ca totul e ok, incepeam joaca.Multumesc pentru fiecare incurajare si credinta ca pot.
In concluzie va multumesc pentru normalitate! Dar mai ales pentru ca imi sunteti faclia de iubire si credinta care ma calauzeste si imi lumineaza zilele.
Multumesc dragii mei pentru iubirea pe care mi-o aratati zi de zi si pentru ca vedeti in mine mai mult decat vad eu uneori. Pentru fiecare rugaciune soptita la ceas de noapte sau in fata unei icoane din biserica, dojeana, mangaiere, imbold, sprijin, zambet si lacrima stearsa cu blandete, pentru fiecare farama de suflet pe care mi-ati daruit-o invatandu-ma sa iubesc pe oricine si sa privesc sufletul omului, pentru tot eu, dragi mei, va multumesc!
Stiu ca fiecare dintre noi e imperfect, dar pentru mine voi sunteti mai mult decat perfecti! Sunteti faclia de credinta care ma calauzeste si ingerii cu aripi crescute pe suflet.
Ma rog la Dumnezeu zilnic sa fiti bine, sa va fiu zambet, bucurie.
Va imbratiseaza cu sufletul, a voastra, Laly.”
A multumi e atat de frumos. Haideti sa o facem mai des. Daca doriti sa le faceti o surpriza celor mai dragi fiinte puteti sa participati la campania gazduita de cei de la blogal initiative si lansata de cei de la Provident. Tot ce trebuie sa faceti e sa scrieti un mesaj sau sa inregistrati unul video cu durata de maxim 30 de secunde, prin care sa va aratati recunostiinta fata de celel mai importante fiinte din viata fiecarui om. Apoi le postati pe pagina de facebook cu tag catre pagina Multumesc Parintilor. Daca trimiteti scrisorile si printr-un mesaj catre pagina pagina Multumesc Parintilor prin tragere la sorti puteti castiga premii inn valoare de 500 de lei fiecare si sa le faceti o mica bucurie celor mai dragi persoane.
Comments