De multe ori, m-am întrebat privind cerul în serile de primăvară, ce e dincolo de stele? Suntem cu adevărat stăpânii universului sau undeva acolo mai există cineva? Ştiam că nu sunt singura care îşi pune astfel de întrebări.
Am văzut afişul filmului Arrival distribuit de IntercomFilm şi m-a intrigat tema.
Am căutat trailerul filmului să văd măcar o bucăţică, până când voi merge la cinema.
Filmul s-a lansat pe 11 noiembrie 2016 şi are ca temă comunicarea om- extraterestru. Nu e un SF tipic, extratereştrii nu mai sunt prezentaţi ca invadatori. E o combinaţie de science-fiction, dramă şi mister.
În mintea mea a apărut din nou întrebarea cum aş comunica cu ei?
Deh, ştiţi vorba aia: “Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să şi primeşti?”
Într-o zi de toamnă-iarnă,(da, nici anotimpurile nu mai sunt pământene), mă trezesc, plimbându-mă prin grădina casei, faţă în faţă cu o făptură ce nu părea să atingă pământul. Am făcut un pas în spate şi am înlemnit, deşi săracul ET, era la fel de speriat ca şi mine. În prima fază am crezut că nu văd bine. Am şi zis în gândul meu: „Fată dragă, nu eşti Amy Adams in Arrival, aşa că revino-ţi!”
Am înlemnit când am văzut că nu era singur.
Când am realizat eu că nu e de glumă, îmi venea să sun la poliţie, pompieri sau ce autorităţi or mai fi şi să strig tare: „Alo, aterizează extratereştrii!”, dar sigur nu mă credea nimeni.
Exact atunci mi-a sunat telefonul.
Răspund cu grijă, fără mişcări bruşte şi o aud pe prietena mea apropie ţipând la telefon: „Dă drumul la tv, aterizează extratereştrii! E panică în lume! Se încearcă să se comunice cu ei, dar nu reuşeşte nimeni!”
Îmi venea să îi spun că eu mă uit la unul live, dar ştiam ce va urma, aşa că i-am zis doar atât: „NU POT ACUM, dar ţine-mă la curent şi stai liniştită, nu cred că sunt aici cu intenţii războinice” şi am închis telefonul.
Făptura de lumină făcu câţiva paşi spre mine, iar eu câţiva în spate. M-am împiedicat de o crenguţa de copac şi lovindu-mă am ţipat. În momentul acela am văzut că lumina din jurul lui a devenit de un galben pal.
Aha, deci nu suportă sunetele înalte. mi-am zis în gând şi mi-am dat seama că s-ar putea să putem comunica cu ei prin culori. Dar cum?
Am început să vorbesc cu voce şoptită şi am observat că lumina a devenit de un roz sidefat şi părea foarte liniştit. Cred că pentru el, liniştea din vocea mea, deşi în sufletul meu tremuram toată, era ca vocea mamei pentru noi.
L-am întrebat cum au ajuns aici, dacă s-au rătăcit prin univers? Au intenţii paşnice sau nu?Cum e între stele? Sunt mai aproape de Dumnezeu?
El s-a apropiat şi s-a aşezat lângă mine, într-o tăcere ce îmi inducea o stare de calm pe care am simţit-o foarte rar. Lumina albă din jurul lui nu s-a modificat şi de aici am dedus că sunt paşnici.
Când am pomenit de Dumnezeu, lumina lui a devenit din ce în ce mai puternică. Aşadar şi extratereştrii cred! Bun!
Am intrat în casă,, am luat repede pe mine o haină albă, care să îi arate că sunt şi eu la fel de paşnică şi am căutat coli de hârtie de diferite culori ca să realizez un cod de culori prin care să putem comunica. Ceva îmi spunea că asta era cheia. Am luat hârtii albe, galben pal, bleu, verde pal şi roşu. În timp ce făceam toate astea mă gândeam: „Orice credeam că mi se poate întâmpla, numai asta nu. Am devenit şi translator între om şi extraterestrul. Asta da dramă şi mister”.
Am ieşit cu cartonaşele în mână şi l-am surprins privind cu o curiozitate de copil copacii, florile, cerul, tot ce îl înconjura.
Am luat cartonaşul verde şi l-am pus lângă o floare, un copac şi un fir de iarbă, sperând că, al meu ET, va avea capacitatea să înmagazineze rapid cuvinte din limba noastră. Am scris mare de tot VIAŢĂ pe cartonaşul verde. I-am făcut semn să atingă fiecare frunză, floare şi fir de iarbă ca să simtă vibraţia vieţii. Aşa a făcut! Apoi, mi-a făcut semn că a înţeles.
Pe cel albastru am scris CER şi DUMNEZEU şi l-am îndemnat să privească în sus, în timp ce eu ţineam mâinile împreunate în rugăciune. A ridicat privirea, apoi s-a uitat la mâinile mele şi ochii lui s-au umezit.
Emoţionată, am trecut la cartonaşul galben pe care am scris CĂLDURĂ, BUNĂTATE. I-am făcut semn să mă urmeze şi ne-am dus într-un colţ mângâiat de soare. A simţit căldura soarelui şi am văzut cum lumina din jurul lui devenea mai intensă, semn că îi plăcea.
Pe culoarea albă am pus cuvântul PACE şi am arătat lumina ce îl înconjura.
Am rămas cu cartonaşul roşu în mână. Se uita curios la mine. Am scris pe el: IUBIRE şi mi-am dus mâna la inimă. Privirea lui a devenit dintr-o dată plină de căldură şi toată acea teamă pe care o avea în el a dispărut. Lumina din jurul lui a devenit roşie.
Atunci, am ştiut că am reuşit să comunic cu el şi am spus codul şi celor ce negociau cu ei.
Prietena mea m-a sunat şi mi-a spus că toate navele erau colorate în roşu, alb, galben, bleu şi verde pal.
Am răsuflat uşurată, pentru că acum ştiam că vom fi bine şi noi şi ei, că a înţeles ce voiam să îi transmit : noi oamenii suntem buni, calzi, primitori, iubitori şi nu reprezentăm un pericol pentru ei. Putem fi foarte prietenoşi, atunci când nu ne simţim ameninţaţi, deşi am devenit cam deficitari la comunicarea directă. Nu mai comunicăm bine între noi, aşa că e greu să o facem cu ei, dar nu imposibil.
„Trezeşte-te, întârziem la film” aud vocea prietenei mele.
” A fost doar un vis? ”
Văd lângă mine un trandafir roşu înconjurat de particule de lumină şi zâmbesc!
Acest articol este scris pentru Superblog 2016.
Comments