¨Ne pare lumea azi străină şi rece. Peste noapte au apărut ziduri ce ieri erau inexistente.¨, mi-au şoptit triste cuvintele.
Se izbesc de ele si se întorc goale şi făra a mai avea vreun sens. Goale şi triste. Şi-au pierdut aripile. Le strâng cu grijă şi le spun că mâine vor zbura iar. Poate îndeajuns de sus, încat să simtă iar soarele mangâindu-le. Tac. Au ales tăcerea. Doar azi. Mâine vor fi iar la fel ca ieri. Azi au nevoie să tacă…Si să audă, poate să şi înteleagă alte tăceri
Eu le mângâi cu gândul si le spun că tăcerea ascunde in ea mii şoapte ce înca nu îşi pot întinde aripile spre a deveni cuvinte lumina. Stiu că le e greu sa înteleaga acum, dar va veni şi acea zi în care totul va fi clar.