O zi calda de vara şi o mana de om care se grabea sa devina cetatean pamantean. Auzea glasuri la a caror melodie tresarea. Voia sa ii cunoasca. Nu mai avea rabdare. Asa ca in zi de vara, cu acord de Sus, isi incepea calatoria.
Seara pe la sase, cand se domoleste arsita, se auzi un scancit: ”Ceau lume…. Am venit si eu pe aici! Ce forfota!”
Mami lacrimeaza, dar, chiar si asa, e tare frumoasa. ”Iupiii, am cea mai frumoasa mama …! Ceau, mami…! Gata, am venit! Ce voce frumoasa ai..! Ooo, si tati ce frumos e si ce calda ii e vocea..! Cred că ne vom simţi bine împreună, nu-i aşa?”
Princhindelul mic a crescut. A vazut ca era un pic altfel, dar nu-i nimic. Mami si tati o iubesc. Bunicii la fel. Ce mai, rasfatata neamului. Primul venit are privilegii, asa ca iarasi ”iupiii”.
Mama cata iubire e aici pe pamant. Place, place, place. Dar iubirea trebuie rasplatita. Ascultatoare si cuminte, printesa familiei mergea la gimnastica de recuperare. Si isi exersa si logoreea. Da da … ati citit bine. Vorbea pe limba ei de copil mic… non stop. Si adormea doar pe muzica clasica;)) Ce mai… finete;)) Acum vorbeste la fel de mult dar nu mai adoarme pe muzica clasica.;)). Bon Jovi e o slabiciune a ei. Perioada soft, mai ales.
Dupa ani si ani, iubirea si-o arata prin vorbe, gesturi si fapte. Culegea cuminte, pe post de flori, vorbe bune zise de profesori. Pe drept, ca de nu se supara. Nu voia sa fie altfel tratata.
Zilele fug repede si iata ca a noastra printesa mai pune un an in sirul vieţii. Acum aduna vorbe de la prieteni si le pune ca un sirag de perle in gand si inima. Iar mama si tata ii zambesc, fericiti ca a lor printesa, mare acum, a devenit cu adevarat om. A invatat sa daruiasca, sa iubeasca, sa rada ca un clopotel, sa planga discret si mai ales sa Creada. Sa lupte, simţind ca acolo Sus Cineva o iubeste. Stie ca e inconjurata de oameni buni si frumosi pe care ii iubeste si care o iubesc. Fie ei cu vechime ca statut de prieteni, fie noi, ii iubeste şi preţuieşte la fel ca si pe familia ei (aici incluzand tot neamul)..
Micul om a devenit mare si acum, privind in urma, se prinde in hora cu copilul din ea si zice: “Povestea merge mai departe. Mai sunt pagini de scris. Sa le scriem frumos.”
Multumesc, Tati. Pentru Viata, pentru familie, pentru ai mei si pentru oamenii frumosi.