Elisei se plimba impreuna cu pisica La in crangul din fata casei, privind din cand in cand spre “palatul”lor. Palatul era, de fapt, o casuta simpla, ce parea desprinsa din povesti, mai ales iarna. Cand te uitai la ea, aveai impresia ca iti povesteste ceva. Ca te cheama la
ea sa te incalzesti. Era inconjurata de brazii-ingeri,asa ii numea Elisei, care erau acolo ca sa ii apere. Doar asta fac ingerii nu? Cand ningea, cine trecea pe acolo, spunea ca a gasit un crampei de Rai.
Acum, Elisei, se aseza langa un inger, acoperit de zapada si il privi serios.
-Se apropie Craciunul sopti el. Tare as vrea sa fie cu noi si zambetul, adica Doru.
Pisica La se lipi de el, cautand un pic de caldura.
“Noi, pisicile,nu prea suntem prietene cu iarna. Doar atunci cand ninge si ne putem juca cu fulgii de nea. Sunt niste parteneri de joaca pe cinste si multi. Nu ai cum sa te plictisesti. Dar in rest, de ce nu prefera caldura, puiul de om nu pricep “se gandi La in timp ce se cuibarea in bratele lui.
La un moment dat a ridicat ochisorii ei albastri catre chipul puiului de om si vazu cum fata lui, de obicei zambitoare, acum era trista. Elisei era un copil cu ochii ca marea linistita. Mama ii spunea mereu ca Dumnezeu a luat un strop din albastru verzui al marii si l-a pus in privirea lui.
La , pisicuta inteleapta , ce parea ca e una cu zapada,ofta adanc, privindu-l.
Stia povestea zambetului mamei, care intr-o zi a disparut din universul lor.
Intr-o zi de Craciun familia lor s-a zdruncinat. Casuta lor calma si calda era zguduita de reprosuri, de cuvinte ultimatum si totul culmina cu usa de la intrare tremurand de la puterea cu care a fost inchisa. Atunci zambetul a disparut. Privirea mamei era la fel de calda dar lumina din ea deveni pala. Inca mai simtea caldura lacrimilor mamei, cand Doru a plecat.
-La, auzi pisica,plecam.
“In sfarsit intram la caldura, mieuna La. Ma voi tolani in fata sobei si voi asculta cum mama va citi din Cartea Iubirii.”
Dar cand il urma pe Elisei, observa ca acesta ocoli cei sapte brazi si iesi in drumul ce ducea spre oras.
Mieuna cu putere ca sa ii atraga atentia. Sigur nu era atent la drum.
Il auzi spunandu-i:
-La, nu mergem acasa. Plecam sa cautam zambetul. Nu doar pentru noi, ci si pentru ceilalti.
“Acum? Dar vara de ce nu se poate? Sau vrei sa imi inghete mustatile? ” mustaci pisica in gand.
-Hai ca nu patim nimic. Ne intoarcem repede. Doar Doru nu poate fi asa departe. Uite am poza lui si pare ca locuieste in oras. Sigur il gasim.
“Puiule de om drag, tu crezi ca orasul e cat poiana cu brazi… de ai sti tu cat e de mare.”
-Daca te mai codesti mult, plec singur si te las aici.
– Hmmm, mai ca m-as intoarce, dar zau daca pot sa te las singur. Deh, sunt o semtimentala. …si trebuie sa te apere cineva pe drum..
Asa au plecat cei doi la drum. Elisei cantand un colind, iar La mieunand.
Seara se cobora usor si Elisei incepea sa simta tot mai mult aerul rece al iernii. Privi cerul, pe care apareau una cate una stelele. Miliarde de faruri calauzitoare.
“Poate ca e cate una pentru fiecare om de pe planeta asta mare,” se gandi Elisei.
“Poate e cate una si pentru fiecare pisica” se gandi si La.
Se pare ca pisicuta noastra era una mai speciala. Simtea gandurile oamenilor. Si le intelegea.
In timp ce se indreptau spre oras, Elisei vazu un patinoar mare in marginea unei paduri de brazi.
O zbugi intr-acolo, razand si strigand cat putea de tare:
-Uraaa. Faceti loc, vine Campionul!!
La incerca sa il opreasca, mieunand si punandu-se in fata lui, dar nu reusi.
Elisei descoperi doua perechi de patine la marginea patinoarului. Ramase uimit. Privi in jur, cautand sa vada daca era cineva acolo.
Nu era nimeni. Langa patine era un bilet: “Copilaria trebuie traita. Nu conteaza de esti mare sau mic, trecatorule! Bucura-te. Pune patinele astea la treaba. Lasa-te pentru cateva minute purtat de ele. ”
Desi in mintea lui erau o multime de intrebari: “Cine a pus patinele acolo?, De ce? Oare mama ce ar zice?,”totusi Elisei isi pusese patinele.
O lua pe La in brate si se avanta pe patinoar. Radea si era cu adevarat bucuros. Ceea ce nu pot spune despre La. Ametise de la atatea piruete si zig zaguri. Mieuna si se agata de haina lui .
Dar, dupa un timp, incepuse sa ii placa. Ba chiar o zbughi din bratele baiatului si ateriza direct pe gheata. La inceput se cam potmoli, dadu cu nasucul ei cel roz de gheata.
“-Brr, ce rece e. Dar ce senzatie frumoasa. Faceti cunostinta cu pisica patinatoare.”
Se lua la intrecere cu baiatul balai.
La un moment dat, Elisei imbujorat se opri si privi cerul. Luna mare si dodoloata parea
ca vegheaza lumea. Langa ea era o stea care stralucea cu putere. Era Steaua Nordului.
Un gand ii rasari in minte:”Orasul e in Nord. Daca urmaresc steaua, voi ajunge.”
Isi dadu patinele jos din picoare, le curata, asa il invatase mama, sa lase lucrurile curate, scoase din rucsacelul lui un pix si scrise pe biletul pe care il gasise langa patine:”Multumesc pentru un vis implinit”
Apoi,o lua pe La inapoi in brate si pleca catre orasul lui Doru. Trebuia sa il gaseasca, in seara asta cat mai repede. Mai erau doar cateva ore pana cand mama se intorcea de la munca. Zilele acestea muncea mai mult. Asa era de sarbatori. Si tati muncea la fel. Ii spuneau ca sunt ajutorii celui care daruieste. Ca sunt oameni la care trebuie sa mearga. Sa ii ajute sa fie mai bine si sa zambeasca.
Asa voia sa faca si el. Asa ca porni si mai hotarat spre oras.
Cand a ajuns, tinea poza strans in mana si se uita la fiecare casa. La,pisicuta lui draga,il urma fiind si ea foarte atenta la tot.
Deodata pisicuta mieuna. Se oprise in fata unei case ce semana cu cea din poza trimisa acum ceva ani de Doru.
Elisei se uita si el atent si a vrut sa sune la usa, cand auzi un oftat langa el.
Se uita in jur si vazu o fetita ce o luase pe La in brate, o mangaia si ofta.
– De ce oftezi asa?
-Mi-e frig …
-De ce nu mergi acasa?
-Nu am unde. Nu sunt de aici. Am venit sa caut zambetul. Aici, imi spuneau oamenii ca se indeplinesc dorinte.
-Si tu cauti zambetul? Pentru cine? o intreba Elisei in timp ce scoase din rucsacelul lui o geaca si o pereche de manusi pe care i le dadu fetei.
-Pentru ai mei si toti oamenii. Se pare ca au atata nevoie.
Se privira in tacere, in timp ce La cu ochisorii ei albastri se uita la toate acele luminite care pareau stelute venite din cer pe pamant.
“Poate asa se indeplinesc dorintele” se gandi La.
Deodata vazu ca langa acea casa era un fel de magazin. Ii impinse mana lui Elisei cu boticul ei rece, ca sa il faca atent. “Pui de om acolo e mai cald. De ce sa stam noi in frig?”.
Elisei privi la ea si vazu incontro se uita ea si intelesese.
-Hai sa mergem acolo. E mai cald si poate stie cineva unde gasim ceea ce cautam.Aaa,eu sunt Elisei.
-Maria,sopti fata.
Intrara in magazin. Ii invalui caldura, mirosul de ciocolata calda si cozonac proaspat scos din cuptor.
-Ho, ho, ho! Bine ati venit, dragi copii. Si tu, draga miti, ii intimpina un domn cu barba alba ca neaua si ochii blanzi.
-Bine v-am gasit, domnule. Putem sta putin aici sa ne incalzim? intreba fata timida.
-Bineinteles. Vreti o ciocolata calda?
-Da.
-Si un pahar de lapte cald, mustaci La in sinea ei.
Domnul se intorsese cu ciocolata calda si cozonac. Le puse pe masa si se indrepta si spre La cu o farfurie maricica plina cu lapte cald.
La se guduri pe langa el si primi si mangaieri. I se paru ca il auzea spunandu-i:”Le meriti. Ai fost cu el tot drumul. Esti o pisica pe cinste, La”
-Ce faceti voi, dragilor pe aici? ii intreba domnul in timp ce ei mancau cu pofta.
-Cautam zambete, raspunsera amandoi in cor.
Vazand ca nu primesc niciun raspuns, Elisei spuse:
-De fapt, eu il caut pe Doru, fratele meu. De cand a plecat, mama nu mai prea zambeste. Desi ii ajuta pe altii sa zambeasca.
-Iar eu, zise fata cu ochii caprui, caut un loc de munca pentru tata. De cand nu mai lucreaza,a cam disparut zambetul de la noi din casa.
In timp ce fata vorbea, in cafenea intra un tanar brunet cu ochii ca cerul. Ce iti atragea atentia la el era ca ochii lui nu zambeau.
Elisei fredona in surdina versurile unui colind vechi. Era colindul favorit al mamei.
Tanarul se apropie de el si il privi mirat. Incepu sa fredoneze si el .
Apoi il intreba pe micut, cu lacrimi in ochi,de unde stia colindul.
Elisei ridica privirea si il recunoscu pe Doru.
-Uraaa! L-am gasit,striga el cu putere. E el, e Doru. De acum mama va zambi iar.
Doru il privea naucit.
-Sunt eu, Elisei.
-Tu???. Doamne cat ai crescut!
-Ei, domnule draga, timpul nu sta in loc, mieuna La in timp ce ii sari in brate.
-La?!!!Draga mea,La….
-De ce zici ca mama nu mai zambeste?
-De cand ai plecat niciunul dintre ai casei nu mai au zambetul complet. Nici tata, nici bunicii. Asa ca am venit sa te caut si sa te rog sa vii acasa de Craciun. Ce zici? Pun pariu ca si tie iti e dor!
-Da!Dar nu e asa de usor!
-Voi,oamenii mari. La voi totul e complicat. Stii, de ce? Pentru ca stati prea seriosi.
-Eu ma duc sa o ajut pe Maria sa gaseasca un zambet si pentru ai ei. Cand ma intorc mergem acasa. Sa ai grija de La, zise Elisei hotarat.
-Domnule, cat ne costa ciocolata?
-Nimic. Un zambet e pretul de azi, sopti propietarul cafenelei emotionat.
Copii ii zambira si il imbratisara. In timp ce se indreptau spre usa, Doru ii striga:
-De ce are nevoie familia ta, Maria ?
-De un loc de munca,pentru tata, domnule.
-Uite, am nevoie de un sofer. Crezi ca ar fi ok?
-Cred ca da.
-Haideti sa mergem acasa, zise Doru.
Urcara, toti trei in masina si pornira la drum. Maria statea cam in aceeasi zona cu Elisei.
Inainte de a iesi din oras, Doru cumpara doi braduti si o multime de cadouri pentru familia lui si a Mariei.
Se oprira in fata casei Mariei si sunara la usa. Parintii Mariei iesira ingrijorati, dar inainte sa apuce sa o certe pe Maria ca a lipsit atat, Doru spuse:
-De Craciun e obligatoriu sa fie zambet. Asta am invatat azi. Asa ca, domnule de maine sunteti angajat la firma mea.
Ii intinse cartea de vizita, bradul si cadourile si se intoarse la masina cu sufletul zambind.
Urmatoare oprire era ACASA.
Mama inca nu era venita. De fapt ,nu era nimeni acasa.
“Ce bine, se gandi Elisei. Asa avem timp sa decoram bradul si sa fie surpriza totala”
Se apucara de treaba. Fiecare glob era pus la loc de cinste iar in varful bradului au pus un ingeras, simbol al vestii cele bune.
Luminitele erau si ele la locul lor. Toata casa zambea, cand familia intra pe usa.
Mama si tata se uitau nedumeriti in jur, cand vazura langa soba o silueta inalta.
Inimile lor incepusera sa bata mai repede,caci semana cu Doru.
De-abia soptit, mama il striga:
-Doru???Tu esti???
-Da, mama eu sunt, raspunse Doru cu lacrimi in glas. Am venit acasa. Am ratacit mult. Va cer iertare. Am gresit. Acum, azi, am inteles asta. Nu conteaza daca am de toate. Fara zambetul vostru nu are nimic valoare. M-a invatat Elisei asta.
Mama si tata il imbratisara zambind din tot sufletul.Si pe Elisei la fel.
“Zambiti cat mai mult alaturi de cei dragi, spuneti te iubesc, iarta-ma si multumesc. Daruiti din suflet si veti primi la fel. Asta va spune, pisica La.”
Aceasta poveste a aparut zilele acestea la sugestia unei prietene dragi. E cadou pentru cele doua flori ale ei.