Ridic ochii şi văd cerul monocromatic. Iubesc să îmi sprijin privirea obosită pe albastrul senin de primăvară. Sufletul îmi e uneori cântare, alteori lacrimă, dar mereu e însufleţit de o privire senină, de armonia ce o regăsesc în tabloul perfect al Pictorului.
Sunt dependentă de oameni frumoşi, de soare, de natură. Când soarele îmi bate în geam devin  eu.  Sunt pe baterii solare 🙂
Iubirea  o simt înconjurându-mă ca un cerc magic, în care orice val s-ar sparge, eu îl voi resimţi ca pe un siaj; această iubire poartă în ea o fluturare de aripi de îngeri, ce apără şi aduc cu ele o alipire a viselor de stele .
Şi, atunci, reapare speranţa ce stătea ascunsă în adâncul sufletului ca într-o  scorbură .
Aceasta este o fărâmă  din mine.